(foto) Aeroportul unde pasagerii pot să-și aștepte avionul într-o piscină aflată la doar câţiva metri de aeronave

Foto: dailymail.co.uk

Aeroportul Punta Cana International din Republica Dominicană vine cu o ofertă inedită pentru pasageri. Aceştia vor putea aştepta avionul, într-o piscină panoramică, cu vedere la pistă, aflată la doar câţiva metri de aeronavele care tocmai au aterizat sau se pregătesc să decoleze.

Noul lounge VIP se va deschide în decembrie anul acesta. Creaţia aparţine arhitectului Antonio Segundo Imbert, scrie mediafax.ro.

Inedita piscină face parte dintr-un program inovativ, gândit pentru a oferi facilităţi de lux pasagerilor. Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat: „Dezvoltarea sustenabilă a Aeroportului Punta Cana International, în ultimii cinci ani, a început cu construcţia unui punct de acces secund şi a ajuns până la ridicarea unui nou terminal. Anul acesta va deveni primul aeroport din Caraibe, care va avea o piscină panoramică, într-un terminal, cu vedere la pista de aterizare”.

Preţurile pentru accesul la piscină nu au fost încă anunţate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente