De câte ori ai ținut în mână o carte pe care nu o mai lași cu una cu două până nu ajungi la deznodămând ? „Invitația la vals” de Mihail Drumeș este acea carte care îți trezește emoții prin fiecare por. Te cuprinde de zâmbet și lacrimi, singurătate și fericire, gelozie și jocuri de seducție, trădare și iubire, durere, dar și plăcere, toate astea se găsesc în povestea eroilor principali: Tudor și Mihaela.
Autorul a reușit să ne prindă în mrejele imprevizibilului. Tudor, student la drept, era singurul copil la părinţi şi deci destul de răsfăţat. Tot el este tipul cuceritor pentru care femeia nu mai este o enigmă și își completează lista cu diverse nume cât ai zice pește. Așa s-a gândit că va fi simpu și cu Micaela, colega lui de pensiune, studentă şi ea.
Și-a pus ca scop să o facă să se îndrăgostească de el și apoi să o lase ca pe celalte. Şi într-un final îi reuşeşte, dar nu fără să se îndrăgostească şi el la rândul sau. Nu vă spunem continuare, așa cum a făcut și autorul care a păstrat intriga până la ultima pagină.
Mai jos sunt câteva citate care vă vor face să acceptați „Invitația la vals ” de Mihail Drumeș:
#1. „Se sinucide cineva ajuns în vîrful piramideisociale după oe a găsit cheia care descuie uşa tuturor demnităţilor şionorurilor? Nu, niciodată! Ce face în schimb? Luptă! Luptă! Luptă!”
#2. „E de neînchipuit cum nu-și dă seama femeia că dragostea nu-i decât drumul care duce a cucerire, după cum filozofia nu-i decât drumul până la aflarea adevărului”
#3. „Asta e zestrea ei, tată. Banii se pot cheltui, chiar pierde.Averea minţii rămîne însă neatinsă: nu s-a născut pînă acum hoţulcare s-o fure”
#4. „Marile dureri nu dor la început. Sunt mari pentru că deschid orană care nu se mai vindecă”
#5. „-Adio”
Ea îmi prinse o mână și strângând-o încetișor, șopti angajat:
-Nu, la revedere!”
#6. „La ce te gândești? Cum aș face să ne salvăm iubirea de călăul Timpul?”
#7. „Oricum ―era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă, decât paradisul cu una proastă”
#8. „În orice caz natura umană este foarte complexă. Ceea ce n-admite ca o fiinţă să dispună de altă fiinţă mergînd pînă acolo îneîts-o suprime. Dragostea nu dă nimănui această prerogativă”
