Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a lansat un produs inedit  – „Vinul lui Cuza” –  un vin de pe domeniile UAIC, îmbuteliat la Cotnari. Vinul a fost realizat în ediție limitată, fiind îmbuteliate doar 400 sticle de Fetească Neagră, respectiv 400 de Frâncușă, două soiuri românești renumite. Produsul nu va fi disponibil la vânzare, ci folosit doar în ocazii de protocol ale Universității: evenimente sau vizite de rang înalt, scrie UAIC.

Numele „Vinul lui Cuza”, precum și designul etichetei sunt mărci înregistrate ale Universității, cu începere de la 31 ianuarie 2017 pentru o durată de 10 ani. Marca „Vinul lui Cuza” a apărut în numărul din luna iulie al Buletinului Oficial de Proprietate Industrială secțiunea Mărci. Marca a fost înregistrată pentru clasa de produse vin, mai precis „Vinuri dulci; vinuri rozé; vinuri neacidulate, vinuri de masă; vinuri cu denumire de origine protejată; vin; vin roșu; vin alb; vin de struguri”.

Photo Credit: uaic.ro

Photo Credit: uaic.ro

„Este pentru prima dată când Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a luat decizia să îmbutelieze o parte din vinul care se produce de la Grădina Botanică. Este o producție a anului 2016, cu struguri bine aleși, iar pentru vinificare am apelat la un parteneriat cu una din cele mai cunoscute companii din branșă – Cotnari”, a precizat prof.univ.dr. Cornel Iațu, prorector pentru strategie, dezvoltare instituţională şi managementul calităţii.

Phot Credit: uaic.ro

Phot Credit: uaic.ro

Conceptul grafic al etichetei a fost realizat de specialiștii Universității, iar alegerea numelui și a parteneriatului cu Cotnari nu au fost întâmplătoare. „Dincolo de faptul că Alexandru Ioan Cuza este patronul Universității noastre, pe vremea domniei în Moldova, Cotnari trimitea pentru prima dată un vin la concursul mondial la Paris, Grasa de Cotnari, acolo unde a luat distincția maximă. Am decis să inițiem un parteneriat strategic cu cei de la Cotnari și prin această prismă, a rezonanței istorice – la Cotnari se produce vin de cel puțin 2000 de ani”, a explicat prof.univ.dr. Cornel Iațu.

„Vinul lui Cuza” va putea fi gustat la evenimentele Universității cu începere din toamna acestui an.