Echipa #diez și-a propus să facă o retrospectivă și analiză a fenomenului Balena Albastră printr-o serie de articole. Acesta este primul din ele și abordează tema legendelor urbane, a isteriei în masă provocată de acestea, dar prezintă și exemple de practici ce constituie un pericol major pentru tineri, însă nu sunt întreprinse măsuri elementare în încercarea de a le preveni.

„Monsieur, quand le doigt montre le ciel, l’imbécile regarde le doigt.”
Le fabuleux destin d’Amélie Poulain

 

Cred că fiecare din noi a avut un prieten care știa un alt prieten al cărui cunoscut a avut fix așa bubă și după asta a murit. Înlocuiește „bubă” cu orice alt cuvânt și cam tot acolo ajungi.

În anii 90 erau foarte populare scrisorile fericirii. Într-o zi, găseai în cutia poștală o scrisoare lungă, scrisă de mână și toți prietenii din curte se repezeau la tine și strigau numai nu citi până la capăt, aruncă în altă cutie poștală. Sigur nu ai citit-o până la capăt? Nu de alta, dar vărul mi-a zis că la ei în curte o fată a citit scrisoarea până la capăt și nu a transcris-o în cinci exemplare ca să o trimită altor cinci persoane și exact după o săptămână a murit.

Legende urbane au existat din timpuri străvechi, unii au și ars pe rug ca urmare a popularității acestora. Ele se deosebesc de la o țară, regiune la alta. De multe ori sunt foarte asemănătoare între ele, doar un oarecare x e înlocuit de un y. De regulă, acestea au la bază anumite tradiții, evenimente caracteristice unei regiuni anume. Astfel, arealul răspândirii acestora e foarte diferit.

În curtea blocului în care am crescut la un moment dat s-a răspândit un zvon. Dacă faci 200-300 (nu țin minte numărul exact) de brelocuri din pachete de țigări vei primi un walkman. Niciodată curtea nu a fost mai curată de pachete de țigări. Nu am mai auzit pe nimeni să povestească despre un zvon similar. Până acum țin să cred că în spatele acestei istorii era măturătorul sau vreo doamnă în etate cu program de lucru de la 9 până 20 pe banca de la scara întâi.

Printre alte legende urbane răspândite în acea perioadă erau: lamele la tobogane care îți tăiau degetele, persoane HIV pozitive care împung cu seringa infectată pasagerii din mijloacele de transport în comun etc. Scrisorile fericirii le mai poți întâlni și astăzi, în formă electronică, dar evident nu mai au aceeaşi popularitate. Însușirea comună a majorității legendelor urbane, indiferent de arealul de răspândire, e finalul tragic sau expunerea la un mare risc.

#Bomboane cu chiroane*

La mijlocul anilor 1960, în SUA au început să circule zvonuri precum că sunt sadiști care înainte de Halloween ascund în bomboane fragmente de lame pentru a le oferi ulterior copiilor care bat la ușă cu Trick or Treat. Zvonul s-a înrădăcinat atât de adânc în conștiința maselor, încât în următorii zece ani, părinții verificau toate bomboanele aduse de copii, iar multe spitale ofereau gratuit servicii de scanare Roetgen a coșurilor cu dulciuri.

Promovarea activă a acestor zvonuri de către mass media, publicarea istoriilor mai multor copii ce se crede că ar fi murit din cauza bomboanelor otrăvite, deși ulterior a fost demonstrat că niciunul din cazurile menționate în massmedia nu are o legătură cu bomboanele de la Halloween, a dus la ceea ce în termeni științifici se numește isterie în masă.

În 1985, ABC/Washington Post a realizat un sondaj care arăta că 60% din părinți se temeau să nu le pice copiilor lor o bomboană otrăvită în timpul Halloweenului.

În 1989, The Los Angeles Times a publicat un interviu cu Joel Best, profesor de Sociologie la Universitatea din California Fresno. Joel Best a analizat toate publicațiile mass media din perioada 1958-1983 cu scopul de a găsi vreo dovadă a existenței bomboanelor otrăvite.

Din interviul realizat de Los Angeles Times cu Joel Best: „Am depistat în total 78 de cazuri și două decese. Verificarea cazurilor date a dus la concluzia că toate 78 au fost farse, iar cele două decese erau adevărate, însă au fost interpretate greșit de la bun început”.

Cu alte cuvinte, timp de 30 de ani un mit urban dicta comportamentul părinților și chiar a dus la modificări în legislație: California și New Jersey au adoptat legi ce prevedeau sancțiuni speciale pentru otrăvitorii de bomboane.
Exemple de alte legende urbane
– Charlie Charlie
– Bloody Mary analog Dama de Pică
– Candy Man analog Spiriduș (Gnomik)

#Emo Kids

Termenul Emo folosit în context muzical a apărut încă în anii 80. În massmedia a apărut prima oară în publicația New Media Express, în 1993. Perioada 2000-2010 reprezintă perioada de glorie a subculturii Emo.

Pretutindeni puteai vedea tineri îmbrăcați în negru/roz, părul vopsit negru/roz, breton ce acoperă jumătate de față, curele cu cuie, tricouri mulate, pantaloni mulați, ochii machiați cu creion negru (atât la fete, cât și la băieți), unghiile vopsite cu ojă neagră (atât la fete, cât și la băieți), geantă poștaș, fulare în carouri etc.

Pe rețelele de socializare membrii subculturii Emo, de regulă, postau fotografii cu selfharm/cuttings, poezii, mesaje ce au un conținut depresiv sau rezonează cu tendințe suicidale. Cea mai populară rețea de socializare printre Emo kids era Bebo.

Majoritatea părinților vedeau un pericol în popularitatea acestei subculturi. Se considera că aceasta glorifică suicidul, promovează automutilarea, provoacă depresie sau chiar îi determină pe unii copii să-și pună capăt zilelor.
Pe 2 iunie, 2008, în Duma Rusească a fost prezentat un proiect de lege ce prevedea controlul asupra site-urilor Emo și interzicerea stilului vestimentar Emo în instituții de învățământ și guvernamentale, motivând că subcultura Emo prezintă pericol pentru copii, prin promovarea comportamentului antisocial, automutilării și a suicidului.

În mai multe țări, inclusiv SUA și Marea Britanie, unde și a luat naștere subcultura, au apărut numeroase articole, reportaje în care sunt atenționați părinții și profesorii despre pericolul subculturii Emo. Mai mult, diverse cazuri de suicid în rândul adolescenţilor au fost imediat relaționate cu subcultura Emo de către mass media.

Valul Emo a trecut. Tineri cu părul negru acoperindu-le fața și îmbrăcăminte în culorile roz/negru nu mai sunt văzuți pe scaunele de la Asachi, lângă Palatul Național, în parcul Catedralei (la intrarea dinspre Sun City) etc. Copiii Emo au crescut.

Deocamdată nu a fost realizat un studiu amănunțit despre legătura dintre cazurile de suicid și subcultura Emo. Întrebarea dacă tinerii cu tendințe suicidale au fost atrași de cultul Emo sau cultul Emo a trezit în ei tendințe suicidale rămâne deschisă.

Cu toate acestea, a fost realizat un studiu axat pe relația dintre suicid și subcultura Goth. De altfel, subcultura Goth, de asemenea, a fost blamată că ar fi promovând suicidul și chiar omorul. Studiul realizat în 2006 și publicat de către British Medical Journal a concluzionat că tinerii care s-au alăturat subculturii Goth aveau din start tendințe suicidale și practicau autovătămarea, iar apartenența la această subcultură, de fapt, i-a protejat și i-a ajutat să facă față angoasei. Cu toate acestea, autorii studiului au menționat nevoia unei cercetări repetate pe un eșantion mai mare.

Până una alta, recent, pe reddit a fost abordată tema Emo cu scopul de a dezvălui unde au ajuns și cum arată cei care cândva se autoidentificau ca Emo. Din postări reiese că puțini mai poartă vreun semn ce ar trăda trecutul lor. Unii sunt în uniformă de polițist, alții în ținută office sau uniformă de pompier, sau în rochie de mireasă. Majoritatea deja au copii sau urmează să devină părinți.

Per total, comentariile sunt amuzante și ușor nostalgice. Cu toate acestea, printre comentatori sunt mulți care recunosc că ulterior au aflat că sufereau de depresie, iar apartenența la un grup Emo îi făcea să nu se simtă atât de singuri, comunicau cu persoane care trec printr-o experiență similară. Ca un laitmotiv, printre comentarii deseori întâlnești fraza: Then I discovered that it was not Emo, but depression. Alții dimpotrivă susțin că aflarea printre persoanele ce manifestă o atitudine depresivă avea un efect negativ asupra lor. Nu în ultimul rând, trebuie menționați și cei care recunosc sincer că, de fapt, erau pozeuri, iar totul se rezuma la dorința de apartenență la un grup social. În pofida mai multor articole din perioada 2006-2008 în care este înaintată ipoteza că subcultura Emo ar fi cauza mai multor cazuri de suicid, până la momentul dat nu a fost publicată nicio dovadă a acestei ipoteze și niciun raport oficial.

Atenție, imaginile din video pot avea un impact emoțional puternic.

#The Choking Game/Sobachii Kaif

Conform unui studiu realizat în 2008 de Centrul American pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDP), din 1995 cel puțin 82 de tineri au decedat în urma practicării jocului asfixierii.

Cunoscut sub diferite denumiri (în Rusia – Sobachii Kaif), jocul presupune reținerea respirației în timp ce altcineva apasă pe piept. Drept rezultat, tinerii trec printr-o stare de amețeală profundă și câteva clipe de euforie. În unele cazuri, tinerii se joacă de unii singuri, strangulându-se cu ajutorul unui fular, eșarfe, lesă etc.

Autorul studiului, Robin L. Toblin susține:
„Aproape toți părinții ai căror copii au decedat în urma acestui joc nu știau de existența unei astfel de practici printre copii. Prin urmare, este important ca părinții, profesorii și lucrătorii din domeniul medical să fie familiarizați cu existența acestui joc și să fie capabili să depisteze semnele acestuia”.

Aceasta adaugă că în cazul în care părinții suspectează că copilul lor practică acest joc, trebuie neapărat să discute cu acesta despre pericolul jocului, urmările fatale. În raportul publicat de Toblin, acesta menționează că, cel mai probabil, acest joc a fost practicat de mai multe generații, însă cazurile curente relevă că tot mai mulți tineri îl practică de unii singuri, fapt ce duce la creșterea riscului unui efect letal. În 96% din cazuri, tinerii au decedat fiind singuri în cameră.

Acest joc a fost și continuă să fie foarte popular în Rusia și Ucraina. Tema este deseori abordată de mass media. Mai mult, au loc și talk show-uri în care sunt discutate aprig cazuri aparte. Pe Youtube zilnic sunt postate videouri în care copiii demonstrează cum practică acest joc.

Pe 17 martie 2017, în mass media din România a apărut o știre conform căreia, cinci copii dintr-o școală din Iași au fost internați la spital cu simptome de asfixiere. Imediat s-a făcut legătura cu jocul balena albastră, deși nu exista nicio dovadă în acest sens. Marea majoritate a publicațiilor din România au prezentat acest incident ca fiind un caz al practicării jocului Balena Albastră. Știrea cu aceeași abordare a fost preluată și de mass media din Republica Moldova. Abia mai târziu a fost anunțat că acest caz nu are nimic în comun cu balena albastră – e un caz de choking game.

În Republica Moldova a fost înregistrat un singur caz în care se presupune că decesul a survenit în urma practicării acestui joc.

#Killfie

Termen provenit din combinarea cuvintelor kill – a ucide – și selfie. Termenul a devenit popular după ce au fost înregistrate mai multe decese (majoritatea în rândul adolescenților și tinerilor) survenite după încercarea de a face un selfie: cădere de pe stâncă/clădire, electrocutare de la fire de înaltă tensiune, lovitură de tren etc.

În 2015, Ministerul de Interne al Federației Ruse a lansat o campanie ce îi îndeamnă pe oameni să fie mult mai precauți și să se abțină de la selfie-uri în locuri, ipostaze, circumstanțe ce le pot pune viața în pericol.

În Moldova nu a fost realizată nicio campanie în acest sens. Mass media locală a mediatizat două cazuri în care minori din Moldova au decedat în urma încercării de a face un selfie în condiții primejdioase și un caz în care trei copii s-au expus unui risc major din dorința de a face un selfie de pe o instalație electrică.

#Efectul Copycat/Werther Effect

Efectul copycat survine atunci când în urma unei sinucideri intens mediatizate, la scurt timp, are loc creșterea ratei de sinucideri. Termenul este deseori asociat cu personajul Werther din romanul Suferințele Tânărului Werther, de Goethe. Acesta este considerat primul caz de copycat effect. Werther, eroul romanului, se împușcă cu un pistol după ce este respins de către femeia pe care o iubește. La scurt timp după publicarea romanului, s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor de suicid în rândul tinerilor bărbați.

Ca urmare a acestui fenomen, romanul a fost interzis în mai multe țări, printre care Danemarca, Italia și orașul Leipzig. David Shaffer, profesor de Psihiatrie Pediatrică la Universitatea Columbia și Conducătorul Unității de Cercetare la Institutul de Psihiatrie din New York, susține că mediatizarea cazurilor de suicid în rândul adolescenților poate duce la portretizarea victimelor drept eroi.

Sociologul David Phillips de la Universitatea din California studiază efectul Werther din 1974. Într-o serie de studii, acesta a demonstrat că odată cu mediatizarea intensă a unui caz de suicid are loc o creștere considerabilă a ratei de sinucideri, în special în rândul adolescenților, indiferent de vârsta victimei.

Acesta a constatat că un caz de suicid mediatizat la nivel național duce la o creștere de 2 % a ratei medii în luna următoare, cu 58 de persoane mai mult. David Phillips susține că odată ce un tânăr află despre un caz de suicid, acesta simte un soi de permisiune de a săvârși și el unul.

În luna martie, la Chișinău, doi tineri s-au sinucis concomitent. Cazul a fost puternic mediatizat și discutat, înaintându-se din start și ipoteza că adolescenții ar fi fost victime ale jocului Balena Albastră, deși nu exista nicio dovadă cât de cât plauzibilă în acest sens.

Articolul dat reprezintă o introducere în analiza jocului „Balena albastră”.
Am prezentat popularitatea legendelor urbane și cât de ușor acestea sunt percepute uneori de către societate drept adevăr. Totodată, am prezentat și un exemplu în care isteria în masă, provocată inclusiv de mass media, poate duce la un comportament nechibzuit în rândul populației vizate. De asemenea, am menționat trei exemple de fenomene ce au anumite corelații cu jocul „Balena albastră”, însă nu au avut parte de o mediatizare atât de intensă și nu au ajuns să fie discutate între demnitarii de stat, toate acestea în condițiile în care oficial au fost declarate drept cauze ale mai multor decese, ceea ce în cazul jocului balena albastră rămâne a fi disputat.

În cea de-a doua parte a articolului vom prezenta o analiză a parcursului, „înotului” „Balenei albastre”, începând cu primul articol în Novaya Gazeta despre grupurile morții și până la situația din ziua de azi, în special în Moldova.

Materialul dat este primul din seria de articole în care vor fi analizate câteva cauze ce duc la suicidul în rândul tinerilor. Articolele vor fi bazate atât pe materiale științifice, părerea specialiștilor în domeniu, cât și pe mărturiile mai multor tineri.

În cazul în care vreun subiect abordat în acest articol te-a afectat emoțional, te rugăm să contactezi Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului.