FIRST Global Challenge este un eveniment internațional de robotică, în cadrul căruia studenți din peste 160 de țări din întreaga lume s-au adunat la Washington pentru a concura într-o competiție angajată și colaborativă. Echipele au fost provocate să găsească soluții la o problemă globală reală, și anume accesul la apă curată. Republica Moldova pentru prima dată a participat la un concurs internațional de o astfel de amploare și a fost reprezentată de o echipă formată din șase participanți, conduși de un mentor. Aceștia au reușit să se claseze pe locul 41 din 163 de echipe participante.
După ce au ajuns acasă, plini de entuziasm și încântați de noua experiență, tinerii talentați au fost invitați la o întrevedere cu Ambasadorul SUA James Pettit, unde au vorbit despre experiența acumulată în cadrul concursului FIRST Global Challenge. Aici am reușit și noi să-i „prindem” pe tinerii inovatori și să le cunoaștem personalitățile.
Florin Cazac, 25 de ani, mentor de robotică în Moldova și mentorul reprezentaților Moldovei la FIRST Global Challenge.
„A fost o experiență foarte interesantă pentru că toate țările au fost la același nivel, având la dispoziție același set de instrumente și materiale, după care fiecare a avut la dispoziție ceva timp pentru ca să construiască robotul. Mai târziu am participat la concursul propriu-zis. Noi ne-am clasat pe locul 41 din 163. Decalajul dintre punctajul echipelor nu a fost foarte mare, dar fiecare punct a contat.”
Conceptul competiției a fost curățarea apei dintr-un râu și robotul avea scopul să curățe apa convențional: bilele albastre fiind apa curată și cele portocalii fiind particule de apă contaminate. Misiunea lui era să o sorteze, apa curată să o ducă în rezervor, cea contaminată în laboratorul pentru studiu. Fiecare bilă se puncta – bila albastră cu un punct și bila portocalie cu patru puncte. Prin urmare, cu cât mai multe bile sorta echipa, cu atât mai multe puncte aduna. Fiecărei echipe i s-au oferit câte două minute și jumătate, timp pentru ca să obțină rezultate maxime.
Andrei Copaci, 13 ani, elev la Liceul „Prometeu”, Chișinău
„În cadrul acestui concurs am acumulat multe cunoștințe noi, m-am împrietenit cu mulți copii, am cunoscut multe națiuni noi. Pentru prima dată am interacționat cu persoane din atâtea țări. Această competiție a fost mai dificilă decât altele pe care le-am avut, deoarece la LEGO era mai ușor de unit piesele, iar aici trebuia de tăiat, de unit cu piulițe și a fost destul de complicat.”
În viitor Andrei se vede activând în aceeași sferă, își dorește să continue studiile în străinătate și să facă inginerie.
Cristian Comendant, 14 ani, elev la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău
„Studiez robotică de aproape doi ani. Pentru mine experiența asta a fost mai deosebită, mi-am făcut mulți prieteni, am căpătat multă experiență și idei. A fost mai complicat în comparație cu celelalte concursuri internaționale pe care le-am avut, pentru că în celelalte competiții construiam roboți din lego, dar aici, roboți din fier.”
Nu a decis ce va face în viitor, dar ne spune că va alege între două domenii: inginerie sau IT.
Nicu Mihalache a terminat clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău
„Această competiție a fost o experiență unică pentru mine, întrucât am vizitat pentru prima dată SUA și am participat la prima ediție a acestei competiții minunate de robotică, în care am putut să lucrăm cu echipa asupra unei probleme globale, cum ar fi sortarea apei murdare sub formă de bile.”
Nicu, la fel ca și ceilalți băieți, încă nu a decis ce va face în viitor, pentru că acesta, după cum spune el, este foarte imprevizibil. Totuși, de un lucru este sigur, își va alege profesia în domeniul IT, întrucât îi este foarte drag acesta și deja are succese în programare.
Matvei Feraru a terminat clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”
„Mă ocup cu robotica de patru ani și am fost membru al echipei de robotică, care a reprezentat Moldova. Acest concurs a fost o experiență foarte plăcută pentru că am cunoscut foarte mulți oameni noi, din diferite țări și am înțeles foarte multe lucruri printre care și faptul că diferențe nu există, toți oamenii sunt la fel.”
Matvei consideră că la noi în Moldova sfera IT încă nu este suficient de dezvoltată și pentru viitor vrea să contribuie la dezvoltarea acesteia.
Artiom Lebedev, 18 ani, student la Colegiul Politehnic din Chișinău
„Această competiție a fost o experiență grozavă, deoarece am văzut atâtea țări și atâtea națiuni, cu idei diferite, care s-au unit prin robotică într-un proiect comun.” Pentru Artiom acest concurs a fost primul, și-și dorește să mai participe în astfel de competiții „Nu e vorba doar de participarea într-un concurs, aici acumulezi experiență și asta foarte mult contează.”
Artiom a decis ce vrea să facă în continuare – va studia specialitatea inginerie. Totodată, va continua să-și dezvolte abilitățile în domeniul roboticii.
Andrian Bocanea, 16 ani, a terminat clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”
„Mi-a plăcut foarte mult această experiență. Am văzut mai multe echipe din diferite țări și mi-a plăcut să aflu cum arată alți oameni, ce idei noi au, la care noi nici nu ne-am gândit. Această competiție a fost cu mult mai complicată decât altele la care am participat, pentru că este un tip de roboți cu totul diferit de ceea ce făceam noi până acum și din punct de vedere al organizării a fost mai complicat, deoarece anul aceasta a fost prima ediție a competiției.”
Andrian are planuri mărețe pentru viitor – vrea să facă IT, inginerie și robotică și își dorește să facă în Moldova mai multe lucruri legate de robotică, la fel ca în țările înalt dezvoltate. „Am fost în SUA și am văzut că acolo tehnologiile se folosesc cu mult mai mult în viața cotidiană și vreau ca și Moldova să ajungă la acest nivel.”
Au vorbit despre experiențele acumulate, au arătat cum funcționează robotul creat de ei și au explicat cât de util poate fi acesta nu doar pentru curățirea apei, dar și în multe alte domenii. Ambasadorul i-a primit cu mult drag și le-a urat mult succes, și a subliniat faptul că noi toți trebuie să ne mândrim cu acești tineri.
„Prin acest program noi dorim să stimulăm interesul în domeniul de știință, inginerie, matematică, dar și altele, pentru că, considerăm că domeniul IT are un potențial foarte mare și în plus, deja pentru Republica Moldova contează mult cele 7 % procente din PIB care sunt obținute din sectorul IT. Tinerii și tehnologia sunt viitorul și eu cred că este o realizare foarte, foarte mare faptul că Republica Moldova are o echipă de așa calitate, care a participat într-un concurs internațional la Washington”, spune Ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit.
FIRST Global Challange 2017 nu a avut ca scop doar implicarea tinerilor în domeniul IT și dezvoltarea acestui domeniu. Evenimentul a fost unul de amploare și s-a axat pe mai multe probleme globale, având obiectiv primordial unirea tinerilor din întreaga lume sub un singur nume, „om”.
Ionela Titirez, Manager Dezvoltare Antreprenoriat și Educație TIC: „Acest eveniment a fost organizat pentru prima dată, dar s-a convenit între mai mulți parteneri ca să fie un eveniment anual, o olimpiadă globală de robotică, în care de fapt să nu fie o competiție între echipe, că nu acesta este scopul principal. Scopul principal este de a-i aduce împreună pe tineri din întreaga lume pentru ca ei să înțeleagă că au mut mai multe în comun decât diferențe. Să vadă că au aceleași interese, aceleași probleme pe care ar trebui să le rezolve în comun, pentru că în comun o să le reușească mai bine. De aici a venit și ideea de combinare a echipelor în alianțe. Pe fiecare rundă de competiție erau câte două alianțe a câte trei echipe din diferite țări. Echipele aveau și bonusuri pentru colaborare între ele. Ideea de bază este de a inspira copiii către științe, tehnologii, inginerie și matematică și a le da convingerea fermă că toate problemele globale trebuie rezolvate împreună, prin colaborare, prin comunicare. Nu există țări, continente, rase etc., există tineri care au un potențial enorm și care trebuie valorificat, ca ei să poată crește, pentru că ei sunt viitori lideri ai acestei lumi”.
Programul RoboClub a fost lansat în anul 2014 cu suportul USAID și este prezent în 83 de instituții de învățământ și biblioteci din peste 50 de localități din toată țara. RoboClub oferă unui număr mare de copii și tineri posibilitatea de a fi implicați în activități de instruire dedicate dezvoltării creativității, gândirii critice şi capacității de inovare. 150 de profesori sunt instruiți să predea robotica în școli. RoboClub le oferă elevilor un mediu atractiv și un program de instruire unic, îi ajută să asimileze mai ușor cunoștințe teoretice din domeniile STEM (Științe, tehnologie, inginerie și matematică). Prin intermediul roboticii copiii învață programarea într-un mod interesant și accesibil, dezvoltă abilități de soluționare a problemelor, de comunicare și lucru în echipă.