(foto, video) O nouă pictură murală apare la Chișinău. Cine este creatorul ei

artoras1

O nouă pictură murală se realizează în Chișinău. Aceasta se află pe peretele editurii Universul (strada 31 august 1989) vizavi de liceul Gheorghe Asachi și este intitulată Autoportret. Lucrarea face parte din proiectul „Street Art for Moldova” implementat de către Asociația Obștească „Asociația de Voluntariat Internațional din Moldova” (AVI-Moldova) la inițiativa Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și cu suportul Departamentului de Stat al SUA.

Pictura intitutulată Autoportret se află pe clădirea editurii „Universul” și a fost realizată în parteneriat cu proiectul #UnArtOraş. Pentru a picta lucrarea a fost comisionat artistul graffiti, Dimitrii Potapov, autorul celorlalte două murale din capitală, LasaJelea şi Guliver Înlănţuit de pe peretele stadionului Dinamo.

Echipa de organizatori a lucrat la acest proiect pentru Chişinău mai mult de patru luni, ca într-un final lucrarea să fie realizată în decurs de 12 ore de lucru continuu, la data de 22 iulie. Luând în considerare tematica proiectului şi anume alinierea lui la cei 25 de ani de independenţă a Republicii Moldova, echipa artistică a venit cu un concept sublim şi curajos. În trendul canoanelor mişcării graffiti-ului britanic, conceptul reprezintă un copil care zâmbeşte şi priveşte ştrengar spre trecătorii străzii. Copilul simbolizează generaţia tânără şi creativă născută de la 91 încoace. Băiatul este îmbrăcat modern cu nuanţe de tradiţional. În partea alăturată a băiatului se observă un perete deplasat de beton sovietic, în spatele căruia este reprezentată o imagine a Universului. Se presupune că băiatul doreşte să arate publicului că după faţada vremurilor noastre,care pe alocuri par gri ori obişnuite, se ascunde o lume infinită şi spectaculară, plină de oportunităţi şi frumos. Lucrarea nu are drept scop descrierea trecutului, ci mai degrabă doreşte să vorbească despre prezent şi viitor. Aceasta spune că viaţa este frumoasă acum şi noi trebuie să fi optimişti, să credem în viitorul nostru, să fim inspiraţi de lumea care ne înconjoară şi de şansele pe care ţara ni le oferă la moment.

artoras1 artoras2 artoras3 artoras4

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente