Muzica frumoasă ajunge la oameni frumoși. Proiectul La La Play a trecut prin cele mai depărtate puncte din Moldova, unde muzica clasică nu a mai răsunat. Aceste momente inedite de muzică sunt posibile datorită echipei de tineri, care fac tot posibilul să dăruiască culoare prin muzică. Noi ne-am propus să vă facem cunoștință cu tinerii talentați care stau în spatele proiectului. Unul dintre aceștia este și contrabasistul Vladimir Vdovicenco.
Vladimir face parte din Orchestra Națională de Tineret a Moldovei încă din anul 2011, atunci când aceasta a fost înființată.
„Am ajuns în MNYO după ce Andriano a venit la un concert la Sala cu Orgă. Acolo m-a auzit și m-a invitat să fac parte din orchestră. De atunci a început colaborarea noastră care durează și până acum.”
Vladimir este muzician și la Sala cu Orgă. Să fie parte a unei astfel de orchestre își dorește de mic copil, iar acest vis i s-a realizat atunci când a mers să studieze la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
„Pentru mine a fost un vis de când eram mic copil să ajung într-o astfel de orchestră și atunci când am ajuns la Academie, am intrat la orchestra simfonică, mai târziu însă am fost observat de conducătorul orchestrei de cameră și am fost luat acolo. După ce am finalizat studiile am fost primit în Orchestra Națională de Cameră.”
Pentru prima dată a mers la o școală de muzică în clasa a VII-a. Atunci nu a studiat contrabasul, ci trompeta, însă a înțeles că acesta nu este instrumentul potrivit pentru el.
„Mie mi-au propus la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” să aleg între contrabas și fagot și eu am ales contrabasul.”
A reușit să îndrăgească acest instrument foarte mult, la fel și muzica clasică, dar pe lângă asta ne-a spus că în timp a început să-i placă și muzica rock și ar vrea mult să însușească chitara bas. Mai mult de atât, face parte și dintr-o trupă tânără, care are deja doi ani de activitate.
„Eu deja încerc să trec câte puțin la chitara bas. Avem și o trupă tânără, care se numește „Ra Moon”. Avem deja o piesă publică și vrem să ieșim în mass-media.”
În mare parte se străduie să accepte invitațiile la toate proiectele la care participă Orchestra Națională de Tineret. La fel a fost și cu proiectul La La Play, despre care recunoaște că i-a întrecut așteptările.
„Turneul La La Play a întrecut așteptările mele, m-am gândit că va fi mai plictisitor, dar de fapt este foarte vesel, este o adevărată expediție. Îmi place să dăruiesc oamenilor fericire prin muzică frumoasă, la care ei nu au acces sau posibilitate de a o asculta. E foarte plăcut să interpretezi și să vezi ochii acestor oameni în timpul procesului.”
Vladimir nu-și imaginează cum ar fi viața sa fără muzică și ne asigură că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Dacă ar avea alte activități, ar încerca să le combine, muzica însă ar rămâne mereu prioritară.
„Pentru mine muzica este ca aerul. E foarte complicat să explici, de exemplu dacă luăm un film și scoatem muzica din el nu rămâne nimic. Același lucru se întâmplă atunci când stai în fața unui tablou și asculți muzică, acest tablou capătă alte culori. Muzica pentru mine este saturație, o completare pentru tot și pentru toate, este dispoziție, este durere, este viață.”
Proiectul ”La La Play” înseamnă prima expediție de muzică clasică realizată în Moldova. 15 tineri, dintre care 9 muzicieni și 5 jurnaliști vor traversa 1600 km pentru a reflecta prin muzică clasică 8 subiecte sociale.
Partener general: Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare
Parteneri Principali: Ministerul Tineretului și Sportului; Kaufland; Institutul Cultural Român la Chișinău ”Mihai Eminescu”; Ministerul Culturii
Parteneri: Uniunea Europeană; Oficiul ONU pentru Drepturile Omului.
Sponsori: Gas Natural Fenosa, Vinăria din Vale, Înghețată Sandra
Partener Media General: TVR Moldova
Parteneri Media: Diez.md; Radio Europa Liberă; Canal Regional.
Imagine: KINOM
Proiect marca MNYO