În premieră, sub egida Curții Constituționale din Moldva(CCM), a fost organizată o școală de vară pentru studenții de la facultățile de drept din întreaga republică. Au fost selectați studenți din 8 universități din țară, care pe parcursul a trei zile au avut parte de o serie de prelegeri în domeniul dreptului constituțional. În fața tinerilor au vorbit oameni cu nume răsunător în acest domeniu, cum ar fi Alexandru Tănase – Președinte al CCM în perioada 2011-2017 și membri curenți ai CCM, Președintele și Secretarul General al Curții Constituționale din Lituania, fostul Vice-președinte al Curții Constituționale din Georgia și alți experți locali și internaționali.
În cadrul școlii au fost abordate teme precum: activitatea și jurisprudența CCM, jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, libertatea de exprimare și religia, dreptul la viața privată și de familie. Scopul primordial al înființării acestei școli este de a oferi studenților cunoștințe practice și teoretice în aceste domenii.
Mihaela Bîrliba: „Nu am am avut dubii în ceea ce privește participarea la această școală de vară. Subiectul ei era dreptul constituţional, un motiv în plus care m-a motivat, deoarece acesta este temelia tuturor celorlalte ramuri de drept. Pe parcursul acestor 3 zile am avut o agendă interesantă cu subiecte foarte actuale prezentate de experţi internaţionali. Un eveniment memorabil a fost raportul comparativ privind jurisprudenţa CCM şi CtEDO, care este un subiect foarte actual şi practic pentru Republica Moldova, şi anume cauzele asupra cărora s-a pronunţat CEDO. Evenimentul mi-a depăşit aşteptările, fiind un proiect în care au fost abordate subiecte începând cu familiarizarea legată de activitate Curţii Constituţionale a RM, drepturilor omului, principiilor contituţionale şi terminând cu analize comparative a jurisprudenţei CEDO cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale a RM.
Marina Florea: „Decizia de a mă implica în cadrul școlii de vară organizată de Curtea Constituțională a venit din admirația aparte față de ramura dreptului constituțional, iar această oportunitate am considerat-o potrivită pentru a-mi consolida cunoștințele și perspectivele în ceea ce vizează aspectele de ordin constituțional. Am avut parte de o multitudine de momente memorabile în urma experienței oferite de respectivul proiect, însă am fost marcată în special de abordările specialiștilor în ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, analizând anumite cazuri concrete, printre care se distinge cazul EWEIDA vs. Marea Britanie, Mitropolia Basarabiei vs. Republica Moldova, cât și altele. Activitățile școlii se refereau la solicitarea unui spirit de analiză din partea studenților, aceștia fiind îndemnați să se expună asupra tematicilor enunțate de către experți și să acorde întrebări consecvente prin intermediul cărora să-și consolideze cunoștințele acumulate. Participarea la această școală de vară mi-a oferit un spectru mai extins cu referire la rolul și competențele Curții Constituțional într-un stat, cât și la cooperarea internațională între Curțile Constituționale ale Parteneriatului Estic.”
Ion Vanțevici: „Astfel de activitați, cum ar fi școala de vară la care am participat, reprezintă niște metode efective de educare și instruire a studenților de la facultățile de drept. În urma acestor activități, noi, studenții acumulăm un șir de cunoștințe în domeniu, și o mulțime de deprinderi practice, care vor sta la baza viitoarei noastre cariere de jurist. Pentru mine, orice activitate este importantă, din cauza că participând în cadrul acestora, devin mai curajos, mai calm, comunicabil, mai creativ, și nu în ultimul rând, gândirea și analiza lucrurilor devine mai rapidă. Sunt foarte mulțumit de participarea la această școală de vară, și sunt bucuros pentru că astfel de evenimente se organizează tot mai des pentru studenți.
Mihaela Paladi: „Participând la procesul simulat organizat tot de CCM am hotărât mă înscriu și la școala de vară care avea un subiect atât de discutat astăzi în întreaga lume și care prezenta interes pentru mine – „Jurisdicția Constituțională-remediu efectiv de protecție a Drepturilor Omului”. Au fost foarte multe momente memorabile, dar cel mai memorabil a fost când D-ul Tănase a vorbit despre Principiul laicității statului. Din discuții, s-a simțit că este un subiect destul de actual pentru țara noastră urmând să delimităm foarte bine rolul statului și cel al religiei. Pot spune cert faptul că am simțit o serie de emoții pozitive, iar aceasta s-a datorat faptului că am avut o agendă bine organizată cu evenimente frumoase și foarte utile, prezentate de oameni care își cunosc bine meseria și sunt profesioniști în ceea ce fac.
Autoare: Valeria Batereanu