(foto) Clase luminoase, cantină nouă și rampe de acces. Liceul din orașul Costești este reparat capital

edu4
Foto:Ministerul Educației

Circa 350 de elevi din or. Costești, r. Râșcani, precum și din satele învecinate își vor face studiile într-o școală renovată, care dispune de clase luminoase, cantină nouă, grup sanitar, lift și rampe de acces pentru copiii cu dizabilități. Lucrările de reparație capitală a Liceului teoretic „Silvian Lucaci” au loc cu suportul proiectului „Reforma învățământului în Moldova”, implementat de Ministerul Educației.

„Deoarece edificiul școlii este vechi, volumul de muncă va fi destul de mare, însă acest fapt nu trebuie să influențeze în vreun fel calitatea lucrărilor sau organizarea procesului educațional. Odată renovată, școala de circumscripție va deveni mai atractivă și pentru elevi, și pentru cadrele didactice, iar părinții vor fi mai motivați să își înscrie copiii aici. Ministerul Educației și-a propus ca în fiecare raion să fie reparată și dotată cu echipament nou cel puțin o școală de circumscripție”, a spus viceministra Elena Cernei în cadrul unei vizite.

Potrivit directoarei școlii, Lilia Iachimciuc, renovarea capitală a școlii este strict necesară întrucât sistemele de canalizare și ventilare nu funcționează, acoperișul, ferestrele și ușile sunt învechite, iar cheltuielile pentru energie sunt mari. Din cauza lipsei rampelor și utilităților adaptate la necesitățile copiilor cu dizabilități, acești elevi renunță să mai frecventeze școala. În momentul actual, din numărul total de circa 350 de elevi, 12 sunt copii cu cerințe educaționale speciale și circa 80 de elevi sunt transportați din satele alăturate: „Ei nu au unde să își petreacă timpul liber, deoarece nu dispunem de încăperi amenajate corespunzător”, mai spune ea.

În prezent, în cadrul aceluiași proiect au loc lucrări de reparație capitală la încă cinci școli de circumscripție, iar alte 15 școli urmează să fie renovate în anul 2018.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este realizat în perioada 2013 – 2018, de Ministerul Educației, cu asistența Băncii Mondiale.

 

Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Photo Credit: Ministerul Educației
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente