Andrei Zapșa este un tânăr activ din Moldova, care s-a aventurat să câștige o bursă de studii într-o parte a lumii unde puțini moldoveni au curajul să se ducă. Acum Andrei studiază în orașul Makassar de pe insula Sulawesi din Indonezia.
După Vasile Mămăligă, alt tânăr din Moldova schimbă ceva în Indonezia
„Am câștigat alături de 60 de cetățeni din 48 de state ale lumii bursa Ministerului de Externe al Indoneziei pentru cultură și arte (Indonesian Arts and Culture Scholarship). Sunt pentru trei luni în Indonezia, studiind despre cultura lor, tradițiile lor etc.
M-au repartizat în Makassar, unul dintre cele mai mari orașe ale Indoneziei, amplasat pe insula Sulawesi. Mi s-a părut foarte straniu că un oraș cu o populație de 1.250.000 de oameni n-are nicio orchestră. Ca să nu mă plictisesc tare-n program, am fondat împreună cu directoarea unei școli de muzică locale și un profesor din școala respectivă o orchestră de corzi, care a început să crească prin alipirea a noi și noi muzicieni.
Acum ne pregătim pentru câteva evenimente pe durata șederii mele aici, ei urmând să continue activitatea și după plecarea mea, lăsându-mă în calitate de dirijor de onoare. Deocamdată este o orchestră de instrumente cordofone, dar lucrez la crearea unei orchestre simfonice. Sper să-mi reușească.
Profesorul cu care lucrez mi-a zis că el timp de 10 ani încearcă și nu poate face nimic, iar eu în trei zile am reușit să adun orchestra”, spune Andrei pentru echipa #diez.