Reprezentanţii Partidului și avocații lui Ilan Șor, în vizită oficială la Parlamentul European

shor

Astăzi, 12 iunie, vicepreşedintele Partidului ŞOR, Marina Tauber şi avocaţii primarului de Orhei, Iulian Balan şi Denis Ulanov, la invitaţia deputaţilor europeni, efectuează o vizită oficială la Strasborug pentru a participa la masa rotundă desfăşurată în cadrul Parlamentului European cu privire la problema încălcării drepturilor civile şi limitarea libertăţii primarului Ilan Șor.

În cadrul vizitei oficiale de trei zile, reprezentanţii lui Ilan Şor vor avea o serie de întrevederi de lucru cu participarea mai multor deputaţi europeni şi diverse grupuri politice, precum şi reprezentanţi ai mass-media, experţi şi factori de decizie ai forţelor politice europene.

Reuniunea principală va avea loc la 14 iunie curent, printre principalele subiecte de pe agenda discuţiilor a deputaţilor europeni şi reprezenetanţilor Partidului ŞOR se regăseşte problema arestului de lungă durată şi constrângerile la care este supus Preşedintele formaţiunii politice şi Primarul de Orhei, Ilan ŞOR.

Amintim că săptămâna trecută, Partidul Şor a declarat în cadrul unei conferinţe de presă despre faptul că au solicitat Parlamentului European, să se expună şi să intervină în situaţia lui Ilan Şor, căruia îi sunt încălcate drepturile civile, fiind ţinut în arest preventiv aproape un an de zile şi aplicate acţiuni de constrângere din partea organelor de justiţie din Republica Moldova.

Ca urmare, subiectul a fost inclus pe agenda Parlamentului European, fiind adresată o scrisoare către Parlamentul Republicii Moldova, Guvern şi Procuratura Generală prin care, deputatul european, reprezentant al Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European,  Lorenzo Fontana îşi arată îngrijorarea cu privire la încălcarea drepturilor civile ale lui Ilan Şor, invitând pentru discuţii detaliate reprezentanţii Partidului.

Primarul de Orhei, Preşedintele Partidului „Şor”, Ilan Șor a fost reţinut la data de 22 iunie 2016 în cazul „BEM”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente