Astăzi se desfășoară cea de a doua zi a celui mai mare festival de operă din Moldova „descOPERĂ”. Cei care au ales să meargă azi la festival au avut posibilitatea să-și delecteze sufletul cu Opera „Carmen”. Atmosfera evenimentului și reacțiile celor prezenți la Butuceni nu a întârziat să apară pe rețele de socializare.
Pe scena de la Butuceni astăzi a fost interpretată opera „Carmen” al compozitorului Georges Bizet, După nuvela omonimă a lui Prosper Merimee, în regia lui Andrea Battistini. De scenografie a fost responsabil Iurie Matei, dirijor a fost Friedrich Pfeiffer, iar în rolurile principale au fost: Nadia Stoianova (Carmen), Ruslan Yudin (Don Jose), Ana Morari (Micaela), Iuerie Maimescu (Escamillo) și alții.


















Festivalul „DescOPERĂ” a fost inaugurat ieri, la ora 19.00, și se va desfășura până mâine, așa că dacă nu ați reușit să ajungeți la festival, atunci mai aveți ocazia să-l prindeți.