Lucruri pe care trebuie să le știi despre trupa The Prodigy, înainte de a ajunge la concert

the_prodigy_5

Trupa britanică The Prodigy va susţine un concert la Chișinău. Marele eveniment va avea loc astăzi, 3 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale. Formația vine la invitația companiei Orange Moldova care sărbătorește 10 ani de activitate. Înainte de a ajunge la concert, echipa #diez a selectat câteva lucruri pe care ar fi bine să le știi despre trupă până a ajunge la concert.

# 1. Ei dețin recordul mondial Guinness pentru „Cel mai rapid vândut album”

Cel mai rapid album vândut din Marea Britanie este The Fat of the Land (1997) de Prodigy, care a vândut un record de 317.000 de exemplare în prima săptămână de la lansare. Albumul a intrat în topul a 20 de țări, printre care SUA, Marea Britanie, Canada, Austria și Norvegia.

#2. Și-au menținut recordul Guiness cu cele mai multe hituri lansate simultan

La 20 aprilie 1996, toate cele zece hit-uri ale trupei The Prodigy s-au aflat în Marea Britanie în Top 100.

#3. The Prodigy nu este înregistrată oficial ca o trupă

În mod oficial, The Prodigy este doar Liam Howlett. Liam a fost singurul care a semnat pentru XL Recordings ca Prodigy atunci când și-au început cariera. Și, deși fără el practic nu ar exista partea instrumentală, fără ceilalți membri nu ar fi existat niciodată trupa.

#4. La primul lor concert au venit doar 250 de oameni

Primul lor concert a avut loc la locul Labyrinth în 1990, evenimentul a fost organizat de Ziggy, care a devenit mai târziu managerul lor. La concert au participat doar aproximativ 250 de persoane.

#5. The Prodigy a avut concerte cu mulți DJ și artiști renumiți 

Trupa a susținut concerte live alături de Chemical Brothers, Moby, David Bowie, Rage Against The Machine, Sepultura, Dog Eat Dog, Suede și mulți alții. Cel mai faimos DJ cu care au ieșit în scenă a fost DJ Paul Oakenfold din Marea Britanie.

#6. Își compun cea mai mare parte a muzicii acasă

Studioul de înregistrări The Prodigy este acasă la Liam și se numește The Dirtchamber, care este numele lui de familie.

#7. Peste 25 de milioane de CDuri vândute și multe premii importante 

Trupa The Prodigy a vândut peste 25 de milioane de discuri la nivel mondial şi a câştigat mai multe premii importante în industria muzicală, printre care două Brit Awards, trei premii MTV Video Music, cinci premii MTV Europe Music şi a fost nominalizată la premiile Grammy.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente