Începând cu anul de studii 2017-2018 elevii din centrele de excelență, colegii și școli profesionale vor studia limba engleză conform unui curriculum modernizat, adaptat meseriei/specialității studiate. Ministerul Educației a prezentat un nou curriculum în acest sens în cadrul unui atelier de lucru organizat marți, 30 mai, la Chișinău, la care au participat circa 100 de profesori de limbă engleză din toate instituțiile de învățământ profesional tehnic (ÎPT) din țară.
Potrivit noului curriculum, elevii care își fac studiile în instituțiile ÎPT vor învăța limba engleză pentru a putea comunica în domeniul lor de specialitate și a executa operațiuni specifice meseriei. Astfel, pe lângă programa de liceu, în instituțiile ÎPT elevii vor studia engleza adaptată, reieșind din specificul profesiei studiate.
Curriculumul a fost dezvoltat în anul 2016 de către specialiștii Ministerului Educației și cadre didactice de profil. Vera Chilari, consultantă superioară în cadrul Direcției ÎPT la Ministerul Educației, a menționat că elaborarea noului curriculum la disciplina „Limbă Engleză pentru ÎPT” constituie o prevedere importantă a Strategiei de dezvoltare a învățământului profesional tehnic, care vine să pregătească elevii pentru piața muncii și să asigure atractivitatea acestui tip de studii.
Totodată, promovarea cursului de limbă engleză, pe lângă cel de IT și antreprenoriat în instituțiile ÎPT, constituie și unul dintre indicatorii Programului de Suport Bugetar al Uniunii Europene pentru modernizarea învățământului profesional tehnic din Republica Moldova.
Cursul de „Limbă Engleză pentru ÎPT” cuprinde 90 de lecții, dintre care 60 sunt dedicate studiului în clasă, iar 30 constituie studiu individual și se predă, de obicei, timp de două semestre în ultimii ani de studii.
În prezent, învățământul profesional tehnic din R. Moldova numără în jur de 100 de profesii și 80 de specialități. Atelierul pentru diseminarea curriculumului a fost organizat de Ministerul Educației cu sprijinul Proiectului de Asistență Tehnică al Uniunii Europene pentru domeniul de învățământ și formare profesională.