Ministerul Educației a aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a Concursului de admitere în învățământul profesional tehnic pentru anul de studii 2017-2018. În comparație cu anul trecut, în acest an pentru școlile profesionale a fost introdusă o nouă programă de instruire, care presupune că 30% din studii au loc la școală, iar 70% la întreprindere.
Potrivit Regulamentului, la concursul de admitere sunt invitați să participe absolvenții de gimnaziu, cu Certificat de studii gimnaziale; absolvenții de liceu, cu Diplomă de Bacalaureat; absolvenții școlii medii generale, cu Atestat de studii; absolvenții cu Certificat de studii liceale sau echivalente acestora.
Ca și în alți ani, înmatricularea la studii se face în bază de concurs, în ordinea descreșterii mediei de concurs, iar elevii pot opta la studii cu finanţare din bugetul de stat sau prin contract. Elevii pot aplica la studii gratuite doar o singură dată.
O noutate a Regulamentului de anul acesta pentru școlile profesionale este introducerea programelor de instruire pentru învățământul dual, atunci când 30% din studii au loc la școală, iar 70% la întreprindere. În cazul doritorilor de a alege acest tip de studii, la solicitarea agentului economic, vor trebui să susțină o probă suplimentară de concurs.
De notat, că elevii care doresc să-și continue studiile în învățământul profesional tehnic pot alege una din cele 87 instituții de învățământ, dintre care 11 Centre de Excelență, 32 de colegii și 44 școli profesionale.