Primăria Chişinău a rămas fără conducere, iar asta în contextul în care ambii viceprimari și primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, au fost reținuți de ofițerii CNA.
Așadar, articolul 34 al Legii privind administraţia publică locală care vizează interimatul funcţiei de primar prevede ca atribuţiile primarului general să fie preluate de viceprimar. Potrivit documentului, în caz de absenţă temporară, primarul poate delega, sub proprie răspundere, exercitarea atribuţiilor sale secretarului consiliului pe întreaga durată a absenţei sale.
Acest articol nu poate fi atribuit în cazul nostru pe motiv că, ieri, ofițerii CNA l-au reținut pe Secretarul Consiliului Municipal Chişinău (CMC), Valeriu Didenco, iar viceprimarul Nistor Grozavu este al doilea viceprimar reținut de CNA, după ce în luna mai a anului trecut celălalt adjunct al lui Dorin Chirtoacă, Vlad Coteț, a ajuns în vizorul oamenilor legii.
„Dacă viceprimarul, din motive obiective, refuză interimatul funcţiei de primar sau dacă primarul şi viceprimarul sunt suspendaţi din funcţie concomitent sau din anumite cauze, aceste funcţii devin vacante, consiliul local împuterniceşte, în termen de cinci zile, o altă persoană să exercite temporar atribuţiile primarului”, se menţionează în lege”.
Primarul Dorin Chirtoacă poate fi suspendat din funcție în cazul în care a fost deferit justiţiei pentru săvârşirea unei infracţiuni. „Organizarea de noi alegeri pentru funcţia de primar nu se admite pe întreaga durată a suspendării. Suspendarea poate fi dispusă numai de către instanţa de judecată, în condiţiile legii”, se spune în lege.