Igor Dodon se află într-o vizită oficială în orașul Istanbul, Turcia. Președintele urmează să participe la lucrările celui de-al 25-lea Summit al Şefilor de Stat și de Guvern al Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră și să aibă întrevederi cu mai mulți președinți care vor participa la eveniment. Până atunci însă, Dodon a avut o întâlnire cu diaspora moldovenească.
O sută de oameni din diaspora din Istanbul au venit la întâlnirea cu Igor Dodon. Președintele a spus că a fost o întrevedere constructivă, unde s-a discutat despre progresele și planurile Republicii Moldova.
„Am avut o întrevedere foarte bună cu reprezentanții diasporei noastre din Turcia, aproximativ 100 de persoane. Am discutat în detalii despre tot ce se întîmplă în Moldova, despre prioritățile imediate în ce privește politica internă, dar și externă a statului.”
Președintele le-a promis celor care trăiesc sau muncesc acolo că va soluționa problemele cu care se confruntă.
„Am promis că voi aborda la nivel înalt problemele cu care se confruntă cetățenii noștri ce trăiesc sau muncesc pe teritoriul Turciei. Sînt sigur că vom identifica soluții așa cum a fost și în cazul concetățenilor noștri din Federația Rusă.”