Rockit Digital Conference ’17 – cel mai tare eveniment al industriei digital din Moldova a fost un adevărat succes. Desfășurat în perioada 11-12 Mai, la Chișinău, în noul Centru de Excelență în domeniul TIC, „Tekwill”, evenimentul a adunat 450 de participanți și 37 de speakeri, experți locali și internaționali recunoscuți din lumea digitală. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul a găzduit 28 de prezentări, 3 paneluri de discuții și 6 workshop-uri.
Evenimentul a fost organizat de Academia ROCKIT (ROCKIT ACADEMY) și CIVITTA, în parteneriat cu TEKWILL și Asociația Specialiștilor în Relații Publice și Comunicare(ASRP).
Rockit Digital Conference ’17 s-a desfășurat cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională și al Guvernului Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”.
Ecaterina Silova, country manager CIVITTA Moldova : „Rockit Digital Conference este cea mai mare conferință de digital și antreprenoriat din Republica Moldova. Anul acesta Rockit a adus peste 30 de speakeri din întreaga lume ca să inspire tinerii și să vorbească despre digital marketing, antreprenoriat, creație, inovație și tehnologii.”
Artur Gurău, director, Academia Rockit : „Pentru mine ceea de facem la Rockit contează foarte mult pentru că adunăm foarte mulți oameni faini împreună, atât de aici din Moldova cât și de peste hotare. Rockit devenit deja o tradiție pentru Moldova și asta mă bucură foarte mult. Când am început primele evenimente, acum trei ani, veneau 150 de oameni, acum însă ajung să vină peste 450 de persoane. Mai mult ca atât facem conferința și în alte țări, nu doar în Moldova și eu consider că este foarte important acest context regional în care creăm punți de colaborare cu vecinii noștri din regiuni atât din România, din Polonia, din Ucraina, din Țările Baltice, dar și din Turcia. Avem o amplasare geografică foarte bună de care ar trebui să profităm.”
Evenimenul a avut ca scop educare și promovarea inovațiilor prin aducerea know-how-ului local, regional și internațional. Iar speakerii și participanții au reprezentant cele mai inovatoare companii cu profil tehnologic, antreprenori, profesioniști în online, advertiseri, comunicatori și jurnaliști.
Beata Biel, speaker, Polonia : „Acest tip de evenimente sunt cruciale pentru dezvoltarea pentru comunității digital. Rockit este important și de ajutor pentru că oamenii discută multe și învață la fel de multe, iar de aici pleacă cu foarte multe cunoștințe și idei. Le recomand tinerilor, care doresc să-și deschidă un start-up media, ca în primul rând să nu le fie frică de presă și de faptul că mass-media tradițională este mai înceată. Trebuie doar să se obișnuiască cu acest lucru și să le ofere energia necesară pentru dezvoltare.”
Călin Fusu, speaker, România: „Pentru mine este o ocazie să cunosc oameni noi, să-mi șlefuiesc ideile, să testez, să înțeleg diferite industrii cum funcționează, în special în Moldova, unde nu foarte des. Pe lângă conținutul prezentat pe scenă e conținutul prezentat pe lângă scenă e foarte important. Le recomand tinerilor prezenți la Rockit să nu le fie frică de idei ambițioase și de implementarea lor.”
Daniil Khasanshin, speaker, Rusia : „Evenimentele de acest gen sunt importante în special pentru orașele mai mici, precum Chișinău. La evenimentele mai mici, care au loc la o perioadă distanță de 2-3 ani, ai ocazia să experimentezi ceva nou. Unul dintre sfaturi pentru tineri este să le fie frică, iar al doilea este să nu asculte pe nimeni, să țină cont de sfaturile altora, dar să nu le urmeze întocmai.”
Jaroslaw Gwizdak, speaker, Polonia: „Astfel de conferințe sunt importante pentru că vezi cum funcționează lucrurile în anumite domenii. Networkingul este important, iar aici vezi problemele dar și soluțiile pentru acestea. Îi sfătuiesc pe tineri să vorbească, să comunice, să-și facă anumite relații și să fie sinceri cu ei înșiși.”
În cadrul Rockit Digital Conference ’17 au fost decernate premii pentru cele mai promițătoare startup-uri din Moldova, iar Rockit Startup Competition a fost organizat de Dreamups Innovation Campus. Astfel, la această categorie echipa proiectul GAUS a primit un premium special și urmează să meargă la aceleratorulStartup Wise Guys, alături de cele 25 de startup-uri finaliste din concurs. În același timp, Energy Solaris a primit un premiu premiu oferit de către Western NIS Enterprise Fund și urmează să meargă la conferința Consumer Electric Show 2017 din Las Vegas.
Flashback Rockit Digital Conference ’16
În anul 2016 la Rockit Digital Conference au participat peste 600 de persoane din 24 de țări, printre care Letonia, Estonia, Lituania, Ucraina, Belarus, Armenia, Georgia, Azerbaidjan și Tadjikistan. Cei 32 de vorbitori invitați din SUA, Marea Britanie, Singapore, Franța și altele reprezentau instituții de talia BBC, NowThis sau The New York Times.
La conferință au fost prezentate mai multe unelte digitale utile, inclusiv BuzzSumo, Little Bird, Nible, Banjo și Conspire. „Rockit Awards” a premiat cele mai bune produse digitale din regiune, printre care Purcari Winery, pentru campania „Manifest pentru schimbare”. „Rockit Startups” a premiat cea mai bună idee de afaceri – FITSKO, proiectul care își propune să reducă obezitatea în rândul copiilor și să încurajeze modul de viață activ și sănătos.