Apă-Canal Chișinău solicită majorarea tarifelor pentru serviciile de apă și canalizare

apa robinet

Furnizorul de apă din Chișinău solicită ajustarea tarifelor pentru serviciile de apă și canalizare. Pentru consumatorii casnici tariful urmează să crească de la 9,19 lei până la 11,75 lei pentru un metru cub de apă. Iar pentru agenții economici – de la 22,96 lei la 25,52 lei. După ședința operativă de la Primărie, directoarea generală a SA „Apă-Canal Chișinău”, Veronica Herța, a declarat că ultima ajustarea a tarifelor a avut loc în septembrie 2009, iar de atunci cheltuielile de producere au crescut semnificativ, transmite IPN.

Veronica Herța a menționat că cea mai mare parte din cheltuieli o reprezintă cheltuielile pentru energia electrică, care s-a scumpit de mai multe ori. Totodată, în luna ianuarie 2017 pierderile de apă au fost estimate la peste 18,7 milioane de metri cubi.

Ajustarea tarifelor este și o condiție a finanțatorilor întreprinderii. Este vorba despre Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, cu care ACC are încheiat un contract în valoare de 62 de milioane de euro. Din acești bani urmează să fie reabilitați 205 de kilometri de rețele de apă, peste 3000 de branșamente ale blocurilor de locuit și circa 15 kilometri de colectoare de canalizare. La fel, este planificată și reabilitarea Stației de Epurare.

Chiar și majorat, tariful la apă în municipiul Chișinău va rămâne cel mai mic din țară, a spus Veronica Herța. Directoarea ACC a menționat că, de exemplu, în Ceadîr-Lunga pentru un metru cub de apă consumatorii plătesc mai bine de 32 de lei.

Cererea de ajustarea a tarifelor a fost transmisă către Agenția Națională de Reglementare în Energetică, care urmează să se expună asupra acestei chestiuni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente