Mai multe personalități din țară s-au alăturat campaniei „#ReducețiViteza – Fiecare viață contează” din cadrul Săptămânii Globale pentru Siguranța Rutieră. Vedetele au venit cu mesaje personalizate, astfel încât prin eforturi comune să salvăm mii de vieți și să facem drumurile noastre mai sigure.
Cei care s-au alăturat campaniei sunt BrioSonores, Daniela Burlaca, Dana Marchitan, Doamna Dora (Emilian Crețu), Anton Gheorghe și Nicole Milinceanu, Garry Cozma, Lenuța Gheorghiță, Gloria Gorceag, Igor Cuciuc, Pavel Voronin, Nicu Țărnă și Nicu Țurcanu. Campania este organizată de către Automobil Club din Moldova, în colaborare cu Parlamentul Republicii Moldova, Inspectoratul Național de Patrulare, Ministerul Afacerilor Interne, Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil (EASST), Federația Internațională de Automobilism (FIA), Fundația FIA (FIA Foundation), Organizația Mondială a Sănătății (WHO), ONU Moldova și Teatrul Tinerelor Talente „Oratorul”.
Photo Credit: Make Roads Safe Moldova