La Chișinău va avea loc Festivalul Tânărului Meșteșugar ediția a doua, unde vei avea posibilitatea de a admira grandioasele lucrări a peste 50 de tineri meșteșugari și să produci manual chiar tu unele din lucrările expoziționale.
Evenimentul va avea loc la data de 20-21 mai și vei avea parte de prestații ale artiștilor autohtoni, care vor evolua pe scenă non-stop, precum și de o tombolă cu premii. Duminică, cu prilejul venirii anotimpului de vară, va fi organizat un concert pentru tineri cu un program divers și interesant.
Dar dacă ești pasionat de meșteșugărit și dorești să fii printre cei 50 de tineri care își promovează propriile produse hand-made, la unul din cele mai tari festivaluri în aer liber, atunci ești îndemnat să completezi un formular. Participarea este gratuită.
În urma Festivalului, organizatorii își propun să realizeze Catalogul tinerilor meșteșugari, pentru a promova valorile naționale și activitatea acestora. Mai multe detalii poți citi pe pagina de Facebook a evenimentului.