După ninsorile abundente din 20-21 aprilie, sute de copaci au fost doborâți la pământ, lemnul valoros fiind colectat de cei de la Spații Verzi. Echipa #diez a adunat câteva idei originale de utilizare a lemnului, atât din punct de vedere practic, cât și estetic.
În urma intemperiei, aproximativ zece mii de arbori au fost doborâţi. Potrivit municipalităţii, pagubele se estimează la 70 de milioane de lei.
Deși autorităţile municipale au declarat că lemnele vor fi vândute mai multor agenţi economici în schimbul unui preţ simbolic, considerăm că o parte din ele ar putea fi folosite în amenajarea orașului.