Pe #diez avem un proiecțel împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
„După sărbătorile de Paști, vitrinele cârnățăriilor Covalschi, iar s-au umplut de toate bunătățile și delicatesele. La geamurile înalte ale magazinului vedeai atârnate panglici lungi de cârnați „sângerete”, cârnați „albi” de casă, cârnați afumați și cârnați sârbești, iar la baza vitrinelor pe prosoape albe stăteau bucăți mari de caltaboși în tăietură, jambon și câteva sticle de vin” scrie Anastasia Taburceanu.
Cârnățăriile Covalschi „Л. Л. Ковальский”
Pe vreme de post vitrinele erau decorate cu ouă în coșuri de nuiele și petice de iarbă verde, iar mai aproape de sărbători măcelarii scoteau șolduri de porc pentru jambon și miei. Acum însă jumătate de stradă în deal și jumătate în vale era plină de mirosurile cărnurilor afumate. Prin vitrinele late vedeai hala spațioasă a magazinului cu butoaie cu măsline și pești afumați. Pe rafturile din spatele tejghelei erau roțile imense de cașcavaluri și sticlele cu vin și spumante. Un perete întreg a magazinului era împodobit cu panglici și bețe de cârnați uscați. Iar pe o tejghea mai întunecată erau înșirate bucățile de salam fiert și feluritele de jambon. Pe lângă toate delicatesele frumos aranjate în magazin, acolo se mai vindeau și plăcinte calde cu carne și cu brânză. Acestea împrăștiau o aromă irezistibilă în stradă care totdeauna atrăgea trecătorii și îi lipea ca pe niște muște de vitrinele magazinului.
Acesta era și locul de „muncă” a lui Trofimaș – unde lumea se aduna și căsca gura acolo erau cele mai accesibile buzunare.
Trofimaș se pricepea tare bine la paltoane de domni, de funcționari sau de meseriași. La câte buzunare pipăise el pe parcursul carierei sale, evident că le pricepea la atingerea cu dosul palmei ce e cașmir curat sau lână. Își alegea locul de pândă la 20 de pași mai la deal și aștepta să vină prada. Când se adunau vreo cinci gură-cască, buzunarul nostru iscusit se apropia ca și când trecea întâmplător pe stradă își făcea loc cu coatele printre oamenii din fața vitrinelor, domnii îl mai pocneau cu bastonul în scăfârlie și își căutau de treabă: ori în magazin lăsându-se tentați ori în drumul lor de mai departe. Ce nu știau ei este că nu mai au monedele în buzunar. Tofimaș mai juca un pic de teatru la vitrină lingându-se pe bot, se învârtea pe călcâie și o zbughea după colț să numere bănuții. Ritualul se repeta de vreo 5 ori pe zi, Trofimaș era cu soviste nu abuza și nu voia să cadă pe mâna jandarmilor. La final de zi de muncă, acesta intra în magazin și își lua o bucată de plăcintă.
– Eiii, nea Ștefane, da-mi una cu ficat, că așa mai aduce afară a plăcintă…pân’ în deal.
– Oooo una cu ficaaaat. Așa cântărea vânzătorul sârguința băiatului din acea zi.
În oraș erau mai multe magazine Covalschi, dar asta de la primărie îi era mai dragă – domnii aveau buzunarele mai bune că erau mai toți cinovnici. În plus mai era și un soi de „băiat al magazinului” aici. Când nu mai ajungeau mâini și comenzile erau multe, măcelarul îl chema la poarta din curte și îl încărca cu pachete de hârtie legate bine cu funii sau lădițe mici de scândură umplute cu bucăți de mezeluri. Uneori stătea să se uite cum se pregătesc pachetele pentru clienți și mai rodea rămășițele de pe cuțitul vânzătorului, primea câte un bobârnac în frunte dar și pofta și-o împlinea.
Într-o zi măcelarul i-a zis că mâine vor „porni” electricitatea în magazin. De câteva zile lucrau oameni în haine maronii și papuci cu tălpile groase și trăgeau cabluri. Așa că Trofimaș era la cârnățărie înaintea vânzătorilor și aștepta cum se va „porni” electricitatea. A fost ca într-o poveste (pe care nimeni nu i-a citit-o niciodată lui Trofimaș, cei 7 frați mai mari ai lui nu aveau treabă cu așa ceva, mama era moartă da’ tata avea alte griji) 20 de lămpi s-au aprins toate odată și au umplut hala magazinului cu atâta lumină că Trofimaș a descoperit încă multe colțuri de explorat. Era anul 1908.
Au trecut mulți ani și Trofimaș s-a lăsat de buzunărit s-a făcut hamal la gară și își căuta de viață. Dar tot mai trecea pe la magazinul Covalschi, ca să tragă câte un pahar de vin și o gură de cârnați „sângerete”, după ce vânzătorii spălau tejghelele și stingeau cele 20 de lămpi din magazin. Lucrurile nu s-au schimbat pe acolo, același măcelar iscusit care știa fiecare orășean și ce bucată de carne îi place, aceiași vânzători care știau să facă pachetele, pentru cucoanele cu mofturi, cu ochii legați, Aceiași paznici bătrâni și aceiași cobai. S-au schimbat doar baistrucii care buzunăreau domnii.
În 1940 într-o zi de iunie cârnățăria Covalschi a fost transformată într-un magazin obișnuit de produse alimentare cum erau toate magazinele rușilor. Lămpile și tejghelele au rămas neschimbate, doar că rafturile acum erau mai goale, fără roțile de cașcaval, fără jambon în geam, doar cu conserve și pâine. La vitrinele magazinului așa și stăteau oamenii, doar că de data asta nu adulmecau afumături și plăcinte dar stăteau în cozi și așteptau să aducă tovaruri noi.
După care a venit războiul și Trofim a ajuns pe front. El nu pricepea ce treabă are el cu rușii și cu războiul, în cine să tragă și în cine nu – pe câmpul de luptă în malurile scurmate de mitraliere toți arătau la fel. Trofim nu trăgea în nimeni. Așa cum făceau și alții ca el. După prea multe răni și contuzii l-au trimis acasă. A mers multe zile cu mai multe trenuri până a ajuns la Chișinău. El nu primea scrisori pe front, cine să-i scrie? Nu știa ce se întâmplase acasă în tot acest timp cât lipsise. Și părăsise orașul când războiul nici nu era în pomină prin locurile astea. A hoinărit mult pe străzi și a văzut că fostul magazin Covaslchi de pe Regele Carol 14 (actuala intersecție dintre străzile Pușchin și Sciusev) era închis. A luat-o tot în vale pe Regele Carol până la stradela Fontanaya și de acolo repede spre primărie, magazinul Covalschi nu mai era acolo, doar câteva ziduri, o bucată de firmă cu inscripția magazinului și o gheretă „Soiz Pechati”.
La primul etaj al clădirii Primăriei din 1905 până în 1940 a funcționat magazinul Covalschi, unde se vindeau mezeluri, delicatese și vinuri. Magazinul a fost fondat și condus de familia Covalschi, cei care au fondat și prima fabrică de mezeluri din Moldova.
Text de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
