Teatrul de tineret pentru amatori „Metal din Lemn” își mărește echipa și primește noi „adepți”. Astfel, tinerii interesați au posibilitatea să-și încerce puterile și să facă teatru. Echipa începe montarea piesei „Pantoful” și mai au nevoie de 8-10 persoane pentru a o putea pune în scenă.
Ștefan Popov spune că poate veni cine dorește, căci nu sunt condiții speciale și nu se face casting. Deviza după care se conduc este „Intră cine vrea, rămâne cine poate”.
Piesa care urmează să fie montată este una existențialistă despre un ciclu fără sfârșit a unei prostii și absurdități social-politice. Repetiţiile au loc marţi ora 19.00-21.00 și sâmbăta 16:00-18:00, la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO.
„Scopul teatrului nu este de ordin profesional sau financiar. Ne-am constituit în primul rând pentru a petrece timpul frumos după o zi de studii sau serviciu, să experimentăm noi emoții, prin mișcări și sunete, într-o echipă de tineri „absurzi””, explică Ștefan Popov.
Tânărul a menționat că întâlnirile lor nu sunt cursuri de teatru.
Teatrul a fost fondat în luna octombrie 2016. Este destinat pentru toţi tinerii amatori de teatru și care au împlinit 18 ani. Genul de teatru practicat este teatrul absurd.