(video) Ce spune tânărul blogger din Rusia care poate primi 3,5 ani de închisoare pentru că a jucat Pokemon Go într-o biserică

pokemon-go-church

Procurorii ruși cer pedepsirea cu 3 ani și jumătate de închisoare a unui tânăr blogger rus care a jucat Pokemon Go într-o biserică din Ekaterinburg, Rusia.

Activiștii pentru drepturile omului și-au manifestat nemulțumirea după ce bloggerul Ruslan Sokolovsky a fost aerstat pentru că a postat pe Youtube un filmuleț în care joacă Pokemon Go într-o biserica ortodoxă din Ekaterinburg. Filmulețul a devenit viral, având peste 1,7 milioane de vizualizări, dar a atras atenția autorităților care l-au acuzat pe bărbat de incitare la ură și insultarea sentimentelor credincioșilor, scrie libertatea.ro.

Potrivit presei rusești procurorii au cerut condamnarea acestuia la 3 ani și 6 luni de închisoare.

Arestarea jucătorului de Pokemon Go amintește de scandalul provocat de trupa Pussy Riot în 2012. Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuţevici şi Maria Alehina au fost condamnate la doi ani de închisoare pentru „huliganism” şi „incitare la ură religioasă” după ce au interpretat o „rugăciune punk” în catedrala Mântuitorului Iisus din Moscova, cerând Sfintei Fecioare să „îl îndepărteze pe Putin” de la putere.

Judecătorul care le-a condamnat pe cele trei a subliniat că acuzatele nu şi-au regretat faptele, au „încălcat ordinea publică” şi au adus „ofense sentimentelor (religioase) ale credincioşilor”.

Screenshot_4

Într-un material de pe Meduza, Ruslan Sokolovsky explică cum el vede pedeapsa pe care a primit-o.

„Poate că sunt idiot, dar nu sunt extremist” cu asta și-a început discursul Ruslan.

„Din moment ce sunt libertarian, cred că libertatea unuia se termină acolo unde începe libertatea altuia, și în mod obiectiv nu am încălcat drepturile cuiva și libertatea religioasă, pentru că nu am pe deranjat pe nimeni să practice credința pe care o preferă. Da, poate că am criticat pe cineva, dar cu toate acestea eu nu i-am încurcat în activitatea lor” spune Ruslan.

„Am înțeles că credincioșii au nevoie de religie pentru că asta îi susține. Da, desigur, adulții au nevoie de o religie pentru că încă mai au nevoie de părinți și nu doresc să se simtă singuri. Astfel au un altfel de părinți, chiar dacă aceștia au fost creați de cineva” mai adaugă Ruslan.

Iată și video pentru care tânărul a primit 3,5 ani de închisoare

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente