Top 20 pleonasme pe care mulţi le folosesc fără să ştie. De ce este greşită construcţia „reprodus cu fidelitate“

646×404

Pleonasmul este o greşeală de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, prepoziţii care se repetă în mod inutil în aceeaşi idee. Această frecventă greşeală de exprimare îşi are cauza principală în necunoaşterea sensului (nuanţei semantice) unor unităţi sau segmente lexicale. Se adaugă neglijenţa în exprimare, dar şi dorinţa unor persoane de a vorbi într-un mod preţios, scrie adevărul.ro.

Termenii unei structuri pleonastice pot fi: – două cuvinte: a avansa înainte; – un cuvânt şi un prefix: a reveni iar; – un cuvânt şi un sufix: rezolvabil care poate fi rezolvat; – un cuvânt şi un prefixoid: telecomandă la distanţă; – un cuvânt şi un sufixoid: insecticid care omoară insectele; – două articole: ouălele.
Există structuri pleonastice cu mai mult de doi termeni: El şi-a lăudat propriile sale lucrări. Corectarea unei structuri pleonastice constă în îndepărtarea unuia dintre cei doi termeni sau în îndepărtarea a doi dintre cei trei termeni.

Profesorul de limba Română Bogdan Cristea a întocmit un top al pleonasmelor folosite de mulţi dintre români fără să ştie.

#1. Caligrafie frumoasă – expresia este pleonastică întrucât caligrafia înseană arta/deprinderea de a scrie frumos

#2. A şopti încet – expresia este pleonastică întrucât a şopti presupune a vorbi încet.

#3. Aversă de ploaie – Deşi o auzim frecvent, expresia este greşită, aversa fiind o ploaie torenţială de scurtă durată.

#4. A împodobi cu ornamente – expresia este pleonastică deoarece a împodobi presupune a orna, a decora cu ornamente.

#5. A coborî jos – a coborî înseamnă a se da jos dintr-un loc ridicat, ca atare alâturarea celor două cuvinte este un pleonasm. Este admisă exprimarea doar atunci când, în context ,,jos” particularizează ideea: la subsol, la parter, în curte, pe pământ, pe Pământ.

#6. Foarte vast – expresia este una pleonastică întrucât vast însemnă ceva foarte întins.

#7. A colabora împreună – a colabora presupune a participa alături de alţii la realizarea unei acţiuni sau a unei opere care se efectuează în comun, ca atare este pleonastică alăturarea acestui verb cu adverbul împreună;

#8. Reprodusă cu fidelitate – a reproduce înseamnă reda cu fidelitate/ cu exactitate ceea ce este scris, ceea ce a spus sau a făcut cineva.

#9. Scurtă alocuţiune – Alocuţiunea însăşi este o cuvântare scurtă;

#10. A striga tare – A striga înseamnă a scoate sunete puternice, ţipete;

#11. Migrenă de cap – Migrena este o durere de cap intensă, ca atare este suficient să spunem migrenă pentru a definit durerea puternică de cap

#12. Partaj între părţi – Partajul reprezintă o operaţiune de împărţire a unei averi/bunuri între mai multe părţi/persoane

#13. Pasaj de trecere – Expresia este incorectă, întrucât pasajul este un spaţiu de trecere special amenajat pentru pietoni sau autovehicule 13. Pereche de doi – Perechea este un grup de două fiinţe/obiecte.

#14. Protagonist principal – Protagonistul este personajul principal.

#15. Cerere de demisie – Demisia însăşi este o cerere scrisă prin care un angajat se retrage dintr-o funcţie;

#16. Aterizare pe Pământ – expresia este incorecte întrucât a ateriza înseamnă a lua contact cu pământul coborând din zbor.

#17. A exmatricula din şcoală – expresia este pleonastică deoarece a exmatricula înseamnă a exclude un elev din şcoală. Este admisă expresia doar atunci când se individualizează şcoala.

#18. Impus obligatoriu – a impune înseamnă a constrânge, a obliga pe cineva, ca urmare este pleonastică alăturarea celor două cuvinte.

#19. Hemoglobina din sânge – este o expresie pleonastică, deoarece hemoglobina este substanţă organică feruginoasă care constituie materia colorantă a globulelor roşii din sânge.

#20. A epila părul – şi în acest caz expresia este una greşită, verbul a epila însemnând a îndepărta părul de pe piele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente