Șase motive invocate de socialiști pentru demiterea ministrei Educației, Corina Fusu

corina fusu_0
Foto:media-azi.md

Astăzi, în Parlament s-a examinat moțiunea simplă înaintată pe marginea politicii interne în domeniul învățământului, realizată de Ministerul Educației, în frunte cu ministra Corina Fusu. Moțiunea, înaintată de socialiști, are la bază șase motive pentru care inițiatorii și-au dorit demiterea ministrei.

#1. Reformarea sistemului de învățământ

Socialiștii au scris în moțiune că din cauza numeroaselor reforme ale sistemului educațional, elevii nu reușesc să se adapteze la reformele în curs, iar programa școlară nu a fost simplificată.

La aceasta, Corina Fusu a răspuns că reformarea sistemului este imperioasă, în special racordarea acestuia la standarde europene, astfel încât acesta să răspundă necesităților elevilor dar și să le asigure competențele necesare pentru angajarea lor ulterioară în câmpul muncii.

#2. Introducerea vacanței de 42 de zile pentru angajații din grădinițe

O nouă decizie a Ministerului Educației spune că instituțiile preșcolare vor avea o vacanță de 42 de zile pe timpul verii. Socialiștii motivează în moțiune că acest fapt le va crea dificultăți părinților care nu vor avea cu cine să lase copiii în timp ce sunt la serviciu.

La aceasta, Corina Fusu a răspuns că Ministerul Educației urmează să elaboreze un orar glisant care să rezolve problemele ulterioare.

#3. Majorarea salariilor profesorilor

Socialiștii cataloghează salariile profesorilor drept mizere, motiv care a stat la baza grevelor organizate în ultimele luni de angajații sistemului educațional.

La aceasta, Corina Fusu a răspuns că tinerilor specialiști care activează în domeniu le-au fost mărite indemnizațiile oferite în primii ani de activitate și că salarii mai mari vor fi atunci când vom avea o țară mai bogată. Ministra a mai adăugat că niciodată nu a economisit pe spatele calității procesului educațional și că din bugetul total, mai mult de 50% se duce pe salariile și alimentația din Educație.

#4. Politica unionistă

La acest capitol, socialiștii au adus în dezbatere introducerea de către Ministerul Educației a circularei către instituțiile școlare cu privire la marcarea la 27 martie a Zilei Unirii Basarabiei cu România.

Corina Fusu a reacționat spunând că aceasta s-a referit la organizarea unor activități extracurriculare și nu au vizat direct procesul educațional. „Astfel de circulare se emit în baza calendarului de evenimente importante care se marchează fie la nivel național sau internațional și vizează diverse evenimente, de la marcarea Holocaustului și până la tragedia de la Cernobîl”, a spus ministra.

#5. Politica de închidere a anumitor instituții de învățământ

Socialiștii au menționat că politica respectivă este un „dezastruoasă” și a cerut stoparea imediată a acesteia.

Corina Fusu a spus că la momentul actual există 22 de școli, printre care gimnazii și școli primare care au mai puțin de 90, respectiv – 40 de copii, motiv pentru care este necesară implementarea anumitor soluții. Printre acestea, organizarea lor într-un sistem mixt, grădiniță-școală primară, grădiniță-gimnaziu, sau crearea de filiale a unor instituții mai mari de învățământ.

#6. Înlocuirea Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei

Socialiștii au exprimat în moțiune cererea de a fi înlocuită disciplina Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei.

Corina Fusu a răspuns că cererea lor este total nefondată din punct de vedere științific, că programul studiat este aprobat de cercetătorii în domeniu și că acesta vizează studierea tuturor evenimentelor și personalităților importante din spațiul românesc, inclusiv din cadrul teritoriului actual al Republicii Moldova.

Pe lângă acestea, în cadrul dezbaterilor în plen, deputații socialiști i-au mai reproșat ministrei lipsa de reacții în privința problemelor de alimentație făcute publice în toamna anului trecut, corupția din cadrul sistemului. „Am așteptat să aud lucruri serioase. Mi-i rușine de profesorii care vă ascultă acum. Sunteți total neserioasă astăzi”, a menționat deputata Marina Ciobanu, care la final, a concluzionat că ministra Educației „este o catastrofă pentru Minister”.

În urma voturilor deputaților, moțiunea în cauză nu a fost aprobată, aceasta fiind respinsă de Parlament. Doar 26 de deputați din 89 prezenți au votat „pentru”, în timp ce demiterea ar fi fost posibilă cu votul a 45 de deputați.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente