Familia fetei omorâte la Strășeni, amenințată de rudele făptașilor! Ce pedeapsă le-a fost aplicată vinovaților

realitatea.md
Foto:realitatea.md

Cei trei minori învinuiți de moartea tinerei Cristinei Parhomenco vor sta după gratii timp de 6 ani și opt luni. Decizia a fost luată de magistrați ieri, 26 aprilie, în urma ședinței de la Judecătoria Strășeni. Tinerii au fost încătușați chiar în sala de judecată și urmează să-și ispășească pedeapsa în penitenciarul pentru minori.

Mama și sora Cristinei Parhomenco sunt amenințate de către rudele făptașelor. În acest sens, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a dat indicații ca familia tinerii de la Strășeni să primească protecție de stat. Anunțul a fost făcut de către consilierul Maxim Lebedinschi, care a specificat că șeful statului a cerut și investigarea colaboratorilor de poliție, care n-au luat act de sesizările făcute de mama Cristinei, Lucia Parhomenco.

Mama și sora defunctei sunt în continuare amenințate și agresate de către făptași sau rudele acestora. Astfel, luînd în considerare pericolul iminent la care este expusă viața și integritatea fizică a mamei și surorii victimei, la indicația Președintelui Republicii Moldova Dodon Igor, vom solicita Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne acordarea protecției familiei Parhomenco, precum și contracararea oricăror amenințări la adresa acestora”, a menționat Lebedinschi, scrie realitatea.md.

Diez amintește că, adolescenta a dispărut pe 25 noiembrie 2016, după o plimbare în parc cu niște prieteni, iar peste cinci zile, a fost găsită moartă într-o clădire părăsită din localitate. Expertiza medico-legală a arătat că fata a fost lovită în cap de nenumărate ori, cu un obiect greu, iar în urma rănilor a murit.

La crimă, au participat patru băieți, însă ultimul nu poate fi cercetat penal pentru că are doar 13 ani. Minorii au ucis-o pe Cristina Parhomenco în vârstă de 14 ani din Strășeni, în toamna anului trecut.

Vlad Vitalie este suspectat de faptul că, împreună cu alți trei minori din Strășeni, ar fi omorât-o cu bestialitate pe Cristina Parhomenco, minora de 14 ani. După crimă, adolescentul a fugit în România, unde își făcea studiile, iar după ce a fost dat în căutare internațională, acesta a fost reținut în Ungaria, iar ulterior a fost extrădat în Republica Moldova unde avea mandat de arest pe numele său pentru 30 de zile.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente