Peste 35 de mii de persoane au intrat în Republica Moldova în perioada sărbătorilor pascale, cu 3,12% mai mult decât anul trecut în aceeași perioadă înainte de Paști. Despre aceasta se informează într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 56 573 traversări, dintre care 35 435 înregistrate pe sensul de intrare în R. Moldova. Totodată, cele mai solicitate puncte de trecere au fost ptf „Leușeni” cu un total de 8 757 traversări persoane, ptf „Otaci” – 8 720 traversări persoane și ptf „Aeroportul Internațional Chișinău” – 7 361 traversări persoane.
Pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
– o tentativă de transportare ilicită a bunurilor;
– o persoană a prezentat document falsificat;
– patru cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– patru șoferi documentați pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
– trei persoane în conflict cu legea și două mijloace de transfort date în căutare au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Menționăm că, în perioada sărbătorilor de Paști, Poliția de Frontieră întreprinde o serie de acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea rândurilor de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere