Trupele de carabinieri se reformează și ar putea deveni parte a sistemului de poliție

carab1
Foto:Departamentul Trupelor de Carabinieri | Republica Moldova

Trupele de Carabinieri vor fi integrate în sistemul polițienesc, cu păstrarea statutului militar, a individualității instituționale și a independenței în activitatea operațională. Strategia de reformare a Trupelor de Carabinieri pentru anii 2017-2020, precum și Planul de acțiuni privind implementarea acesteia au fost aprobate în ședința de miercuri, 11 aprilie, a Guvernului.

În conformitate cu modelele statelor europene, urmează a fi creat un sistem polițienesc dual, cu delimitarea clară a atribuțiilor de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, evitând  dublările de competențe între Poliție și Trupele de Carabinieri, scrie IPN.

La etapa inițială a reformei, sarcinile de asigurare a ordinii publice vor fi atribuite atât polițiștilor, cât și carabinierilor. Ulterior, la atingerea nivelului necesar de dotare cu echipament și tehnică specială, carabinierii vor prelua misiunile de restabilire a ordinii publice în situaţii de tulburări şi tensiuni interne pe întreg teritoriul țării.

O importanță deosebită în implementarea reformei va fi acordată procesului de înlocuire treptată a militarilor în termen cu personal profesionalizat, astfel încât la finele anului 2020 ponderea militarilor angajați pe bază de contract să ajungă la 100%.

Costurile pentru implementarea Planului de acțiuni al Strategiei vor fi acoperite din bugetul de stat şi din fondurile oferite de partenerii de dezvoltare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente