Rusia se retrage de la Eurovision 2017 după interdicția impusă de Kiev cântăreței Iulia Samoilova

samoilova-1140×760
Foto:horamsk.ru

Televiziunea rusă a confirmat astăzi că Rusia se retrage din concursul Eurovision 2017 Song Contest, după interdicția de intrare impusă de Ucraina reprezentantei Iulia Samoilova.

Iuliei Samoilova îi este interzis să intre pe teritoriul Ucrainei pentru o perioadă de trei ani. Interdicția i-a fost aplicată în conformitate cu legislația ucraineană, deoarece Iulia a evoluat pe 27 iunie 2015, la un concert care a avut loc în orașul Kerci, localitate de pe teritoriul ocupat al Crimeei. Organizatorii concursului au propus Rusiei două alternative: Iulia să participe prin duplex de la Moscova, via satelit, sau să aleagă un alt reprezentant, însă ambele soluții au fost considerate inacceptabile de televiziunea rusă.

„Considerăm respingerea ucraineană absolut neîntemeiată și o tentativă a Ucrainei de a politiza concursul, în condițiile în care obiectivul (Eurovision) în cei 62 de ani de istorie a fost de a uni popoarele”, notează televiziunea rusă.

Canal 1 a mai menționat că în aceste condiții nu va transmite anul acesta concursul Eurovision, care se va desfășura la Kiev în luna mai.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente