FIFD CRONOGRAF aduce pe ecranele din oraș documentare ce au concurat la Oscar, Cannes, Sarajevo și Berlinale

14054971_1137306072975502_2504204422367033094_n
Foto:Facebook/Cronograf

Cu mai puțin de două luni rămase până la eveniment, Festivalul Internațional de Film Documentar CRONOGRAF anunță desfășurarea celei de-a XIV-a ediție a celui mai mare festival de film din țară. FIFD CRONOGRAF 2017 va debuta pe 25 mai și timp de șapte zile va aduce o selecție de filme documentare diverse și fascinante în diverse locații din Chișinău.

Conceptul festivalului din acest an, sub genericul Art & Life, reflectă eterna îmbrățișare dintre artă și viață. Căci anume aceste două dimensiuni se regăsesc cu brio în filmele proiectate în ediția curentă, susține Leontina Vatamanu, directoarea artistică și selectoarea FIFD CRONOGRAF.

Anul acesta în competiție la cele patru secțiuni, Secțiunea Principală, Secțiunea cadRO, Secțiunea Producții Locale și Secțiunea Un LIKE pentru Documentar, vor participa 47 de filme din aproape 30 de țări. Filmele au fost selectate dintr-un număr record de peste 700 de aplicații din 82 de țări ale lumii, iar 15 înscrieri au venit din Republica Moldova. Drame sociale și personale, filme care abordează savuros subiecte tabu, experiențe sau povești ale oamenilor, deveniți eroi ai împrejurărilor, se regăsesc în selecția de filme din acest an. FIFD CRONOGRAF va aduce pe ecranele din oraș documentare care au concurat la Oscar, Cannes, IDFA, Sarajevo, Berlinale, etc. Programul festivalului va fi disponibil pe pagina Cronograf.

Secțiunea CadRO, care include o selecție de filme documentare despre români și comunitățile de români de pe tot mapamondul, celebrează anul acesta un deceniu de la lansare. În anul aniversar, la proiecțiile cadRO aveți ocazia să descoperiți spiritualitatea românească în 12 producții documentare din România, Brazilia și Olanda.

La Secțiunea Un LIKE pentru DOCUMENTAR, destinată adolescenților și tinerilor, intrarea este gratuită. În sala de cinema sunt așteptați tinerii cinefili cu un program de documentare pe gustul lor. Juriul de la această secțiune va fi format din adolescenți de la diverse licee din republică. Proiecțiile se vor derula pe 25 și 30 mai.

În acest an FIFD CRONOGRAF va inaugura un eveniment nou – CRONOGRAF and Music, o simbioză dintre film și muzică, oferită publicului sub cerul liber. Timp de patru seri, CRONOGRAF and Music va instala o scenă și un ecran pe strada pietonală, unde vor fi proiectate filme cu și despre muzică, urmate de întâlniri cu autorii lor și cu evoluția live a formațiilor tinere din țară. Proiectul se va alătura evenimentelor marca FIFD CRONOGRAF devenite deja tradiționale: CRONOGRAF Junior, proiecții de film la Apartamentul Deschis, CRONOGRAF la Muzeu, masterclassuri, mese rotunde cu tematică cinematografică.

FIFD CRONOGRAF, cel mai mare eveniment cinematografic din țară și unul de reper în circuitul festivalurilor din Europa de Est, este organizat din 2001 de către OWH TV Studio. În ediția din 2016, festivalul a atras mai mult de 4000 de cinefili din Moldova și mai mult de 30 de invitați din străinătate.

Biletele și abonamentele pentru festival pot fi achiziționate pe iticket. FIFD CRONOGRAF aplică reduceri de tipul Early Bird, astfel până pe 5 mai abonamentele la festival pot fi procurate cu o reducere de 50%. Accesul la secțiunile Un LIKE pentru DOCUMENTAR, Producții Locale și CRONOGRAF Junior este gratuit.

17553539_1355640964475344_2549660382157018844_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente