Cererea procurorilor, acceptată. Vicepretorul de Buiucani, în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Sputnik
Foto:sputnik.md

Instanța de judecată a admis parțial cererea procurorilor anticorupție privind mandatul de arest pentru 30 de zile al vicepretorului de Buiucani. Astfel, Vasile Mistreanu a primit 30 de zile de arest la domiciliu.

„Instanța a admis parțial demersul procurorilor, domnul Mistreanu fiind plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. La moment, nu o să contestăm încheierea dată. Domnul Mistreanu pledează nevinovat”, a declarat avocatul vicepretorului scrie realitatea.md.

Amintim că, funcţionarul este bănuit că ar fi estorcat de la un agent economic 20 000 de lei pentru a-i rezolva o problemă ce ţine de instalarea unui gard de protecţie.

Potrivit denunţătorului, vicepretorul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Preturii Buiucani şi că-i poate determina să autorizeze instalarea unui gard de metal pentru a izola zona dintre proprietatea privată a agentului economic de drumul public. Pentru a elibera actele necesare, funcţionarul ar fi cerut iniţial 10 000 de lei, dar autorizaţia nu a mai fost semnată.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente