2000 de locuri vacante! Mergi la Târgul de Cariere pentru a-ți găsi un job și pentru a câștiga un bilet la concertul The Prodigy

14705865_746863222119606_7461295203931752752_n
Foto:facebook.com/tdcmoldova

Locuri de muncă, stagii de practică, cursuri, competiții și concursuri au loc marți și miercuri la Târgul de Cariere Chișinău. Peste 2.000 de locuri de muncă sunt disponibile în 4 și 5 aprilie, în cele peste 40 de firme și instituții naționale și internaționale care caută angajați. Companiile organizează interviuri pe loc, competiții și concursuri dotate cu premii.

„Sunt disponibile locuri de muncă în aproape toate domeniile de activitate. Companiile sunt în căutare de IT-iști, ingineri, manageri de producție, specialiști de marketing, agenți de vânzări, designeri, profesori de limbă engleză, auditori, agenți de turism, consultanți în relația cu clienții, dar și dispeceri, responsabili resurse umane, manageri financiari, contabili, vorbitori de rusă, engleză, italiană, suedeză, norvegiană, spaniolă, germană și portugheză. Pentru studenți există stagii și internshipuri disponibile”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere.

Oferta de angajare este extrem de variată. Banca Națională a Moldovei caută experți financiari, specialiști juridici, economiști și ingineri, Mobiasbanca Moldova vrea să angajeze consilieri multimedia, analiști pentru studii de piață, specialiști creditare, analiști de management, în timp ce Magenta are disponibile 160 de posturi în marketing, logistică și cercetare de piață.

O ofertă bogată de angajare au la Târgul de Cariere și Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, Accenture, Linella, DB Global Technology, Kaufland, Amazon, American Language Center, Bosch Rexroth, Moore Stephens, OmniScriptum, Stefanini, Tymbark Maspex.

În plus, sunt deschise angajări la companiile Agrojob Denmark, Orange, British American Tobacco, Gas Natural Fenosa, Gaus, Netex Consulting, Parking Services, METRO Cash & Carry și multe altele. Locurile de muncă sunt atât pentru Chișinău, cât și pentru alte orașe.

Compania Orange îi așteptă pe pasionații de Java și .NET la competiția contracronometru de programare Speed Challenge la care au șansa să fie remarcați de companii și să câștige accesorii mobile.

10 bilete la concertul Prodigy, puse în joc la Târgul de Cariere. Zece dintre candidații care vin cu CV-ul la Târgul de Cariere Chișinău pot merge gratuit la concertul The Prodigy. Intră în concurs persoanele care depun cel puțin 3 CV-uri la companii sau instituții prezente la târg. Câștigătorii vor fi cunoscuți miercuri, 5 aprilie, la finalul Târgului de Cariere. Premiile constau în bilete la concertul The Prodigy din 3 iunie, în Slam Zone, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

În plus, candidații vor putea vedea cum lucrează imprimarea și scanarea 3D și vor afla care este viitorul imprimantelor 3D în Moldova. Activitatea va fi organizată de A99, în spațiul de relaxare de la Târgul de Cariere, unde au loc și alte activități de relaxare.

Târgul de Cariere are loc la Palatul Național Nicolae Sulac, marți și miercuri, 4-5 aprilie. În prima zi programul de vizitare e de la ora 10:00-19:00, iar în a doua zi, de la 10:00-16:00.

Mai multe informații despre Târgul de Cariere și locurile de muncă disponibile găsiți pe www.targuldecariere.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente