Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a elaborat un proiect de lege care are drept scop combaterea traseismului politic în rândul aleșilor locali. Inițiativa a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă, susținute astăzi, 28 martie, de către Igor Grosu, Secretar General al PAS, și Sergiu Litvinenco, jurist, membru PAS.
Proiectul de lege prevede ca aleșii locali – consilierii locali, consilierii raionali, președinții și vicepreședinții de raioane, viceprimarii – să-și piardă mandatele în cazul în care își vor înceta calitatea de membru (fie prin demisie, fie prin excludere) al partidului pe listele căruia au candidat în alegeri și au obținut mandatele. În cazul primarilor, pierderea mandatului ar urma să survină dacă aceștia vor demisiona din partidul care i-a desemnat candidați în alegerile locale. În acest sens, urmează a fi amendate Legea privind statutul alesului local și Legea privind administrația publică locală. De asemenea, proiectul prevede completarea Legii partidelor politice în sensul instituirii, la nivelul fiecărui partid, a unor proceduri echitabile și corecte în cazurile de aplicare a sancțiunii de excludere din partid.
Acest lucru este necesar în contextul în care decizia de excludere din partid, conform proiectului, va avea ca efect și pierderea mandatului de ales local, fiind, astfel, necesar să existe reglementări care nu ar admite luarea unor decizii arbitrare.
Traseismul politic conduce la pierderea legitimității oricărei guvernări
Traseismul politic, dincolo de faptul că este un fenomen extrem de toxic, conduce la pierderea legitimității oricărei guvernări. Traseismul politic îndepărtează aleșii de cetățeni și denaturează voința oamenilor. Plecările masive din diverse partide, de obicei către Partidul Democrat, realizate, de cele mai multe ori, prin șantaj, corupere sau mită, reprezintă o insultă la adresa oamenilor și o falsificare a promisiunilor făcute de politicieni. E timpul să punem interesul cetățenilor în capul mesei, iar deciziile luate de politicienii aleși să pornească anume de la acesta, și nu de la interesul personal.
Așa cum Partidul Democrat, la nivel central, controlează majoritatea parlamentară și Guvernul, chiar dacă a obținut la alegerile parlamentare doar 15% din voturi, la fel se întâmplă și la nivel local – chiar dacă PD a obținut puțin peste 17 % din voturile în consiliile raionale, în prezent deține majoritatea în aproape toate consiliile raionale.
O astfel de stare de lucruri contravine principiilor de bază ale democrației, potrivit cărora puterea de stat este exercitată de către cei care obțin încrederea cetățenilor la alegeri. De aceea, proiectul de lege propus este extrem de necesar, deoarece va contribui la realizarea guvernării la nivel local în conformitate cu votul acordat de către cetățeni, și nu prin convertirea voinței electoratului de către Partidul Democrat.
La elaborarea proiectului a fost preluată experiența României, unde, încă din 2006, există o reglementare cu privire la pierderea mandatului ca urmare a încetării calității de membru al partidului pe listele căruia alesul local a candidat și a obținut mandatul. De-a lungul unei perioade de peste 10 ani, în care legea respectivă este în vigoare, aceasta a fost contestată la Curtea Constituțională de mai mult de 20 de ori și de fiecare dată Înalta Curte a recunoscut-o drept constituțională.
Participanții la conferința de presă au făcut un apel către deputații din rândul forțelor democratice pentru ca aceștia, în eventualitatea în care susțin propunerile enunțate, să preia proiectul în cauză, să-l înregistreze oficial ca inițiativă legislativă în Parlament, astfel încât să fie posibile dezbaterile publice, inclusiv să se solicite opinia Congresului Autorităților Locale din Moldova.