Blockbuster-ul Disney „Beauty and the Beast/Frumoasa şi Bestia” a avut încasări de 490 de milioane de dolari la nivel mondial în boxoffice înainte de cel de-al doilea weekend de la lansarea lungmetrajului, care a avut loc pe 17 martie, informează Variety, citat de Mediafax.
Musicalul a obţinut 10,9 milioane de dolari joi, cu o uşoară scădere de 5% faţă de ziua precedentă, în această săptămână ajungând la un total de 228.6 milioane de dolari – înscriindu-se astfel în top şapte în privinţa încasărilor pentru filmele lansate de o săptămână, în America de Nord. Potrivit datelor companiei Disney, încasările din timpul săptămânii sunt mai mari decât cele din vară sau din perioada sărbătorilor.
„Beauty and the Beast” s-a lansat în Australia joi, 12 martie, câştigând 1,6 milioane de dolari, fiind cel de-al doilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile din luna martie, în spatele ”Batman vs Superman: Dawn of Justice.”
În Argentina, filmul a încasat la lansare 600.000 de dolari, devenind filmul anului 2017 cu cele mai mari încasări la lansare.
Încasările la nivel internaţional pentru ziua de joi au fost de 17,8 milioane de dolari. Încasările „vedetă” au fost în China, cu 60,3 milioane de dolari, urmate de Marea Britanie cu 34,2 milioane şi Mexic cu 18,4 milioane.
“Beauty and the Beast” se află deja pe locul 171 în privinţa filmelor cu cele mai mari încasări în boxoffice, depăşind varianta animată din 1991 la începutul săptămânii.
Bill Condon este regizorul filmului în care joacă Emma Watson în rolul lui Belle şi Dan Stevens, în rolul Bestiei.