Reacția Iuliei Samoylova la interdicția Ucrainei. Pervîi Kanal o va trimite la Eurovision 2018

rusia-eurovision_74581200

Iulia Samoylova, va reprezentanta Rusia la Eurovision în 2018, dacă acest lucru nu se va întâmpla în 2017. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Pervîi Kanal. Totodată, interpreta a comentat situația ca fiind amuzantă și este de părere că totul se va schimba.

„În cazul în care, Ucraina nu-i permite Iuliei să participe la „Eurovision”, în 2018, indiferent de locul unde va avea loc competiția, Rusia va fi reprezentată de Iulia Samoylova”, se arată în comunicat.

Decizia privind candidatura pentru Eurovison din 2018 în Federația Rusă va fi luată de agenția VGTRK, care a confirmat nominalizarea interpretei.

Iulia Samoylova a comentat decizia Ucrainei de a-i interzice intrarea în țară pe trei ani spunând că ea nu se întristează și crede că situația se va schimba. „Este foarte amuzant să urmăresc situația dintr-o parte, deoarece nu înțeleg, ce au văzut în mine, într-o astfel de fată, au văzut o amenințare? Eu în linii mari nu-mi fac griji. Continui să fac muzică, deoarece cred că totul se va schimba”, a declarat Iulia pentru Pervîi Kanal.

De asemenea, canalele ruseşti au decis să nu difuzeze din Kiev Concursul Internaţional Eurovision 2017 după ce i-a fost interzisă intrarea în ţară participantei din Rusia, scrie vesti.ru.

Amintim că Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis reprezentantei Federației Ruse la Eurovision 2017, Iulia Samoylova, accesul în țară timp de trei ani. Interdicția i-a fost aplicată în conformitate cu legislația ucraineană, deoarece Iulia a evoluat pe 27 iunie 2015, la un concert care a avut loc în orașul Kerci, localitate de pe teritoriul ocupat al Crimeei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente