Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei”. Programul și invitații speciali ai evenimentului

collagemain

Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara organizează Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” în perioada 27-31 martie 2017. Festivalul este la cea de-a XVII-a ediție și în acest an organizatorii vin cu un șir de evenimente culturale pentru publicul bănățean.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, începând cu ora 18.00, în inima Timișoarei – Piața Victoriei, alături de toți cetățenii orașului, printr-o proiecție pe clădirea Operei și printr-un spectacol cu lampioane.

Am decis ca în acest an, să înlocuim tradiționala deschidere oficială a Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei”, cu un eveniment, în comunitate și pentru comunitate, alături de toți cetățenii orașului. Suntem de părere că în așa mod, vom fi mult mai aproape de bănățeni și vom îndeplini unul din scopurile principale ale festivalului, și anume, promovarea identității naționale în rândul românilor de pretutindeni prin valori culturale”, a spus Tatiana Vascan, coordonator al proiectului din acest an.

Un alt eveniment din cadrul festivalului se va ține în 28 martie, de la ora 18.00, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, unde va fi proiectat filmul „Variațiuni pe un nume – Nicolae Simatoc”, regizat de Violeta Gorgos. Filmul este un documentar despre primul român care a reușit să depășească obstacolele vieții și să ajungă să joace pentru F.C. Barcelona.

De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, miercuri, în intervalul 12.00 – 14.00, OSB Timișoara organizează în parteneriat cu cei de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, evenimentul „Basarabia prin ochii copiilor”, destinat elevilor din clasa a IV-a. Voluntarii din cadrul organizației le vor vorbi copiilor despre Basarabia, despre locurile frumoase și oamenii buni la suflet de acolo, despre gastronomia delicioasă și bomboanele dulci de la „Bucuria”, prezentându-le imagini, filmulețe și servindu-i cu bunătăți din Basarabia.

Tot miercuri, de la 19.30, în Club D’arc din Timișoara, va fi proiectat un alt film, în regia lui Igor Cobîleanski și a celor de la Alien FILM – „Afacerea Est”, un film despre doi prieteni, care sunt în căutarea banilor necesari pentru îndeplinirea propriilor vise, unul are nevoie de bani pentru a-și lua o macara, iar altul are nevoie de bani pentru a-și face nuntă. Astfel, decid să devină parteneri de afaceri și încep să lucreze la un plan: să vândă un vagon de potcoave. OSB Timișoara vă invită pe toți la film. Intrarea este liberă, iar pentru cei care nu cunosc limba română, vor fi subtitrări în limba engleză.

Ediția a XVII-a a Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei” va fi încununată cu un concert incendiar organizat de cei de la White Wolf România, în colaborare cu OSB Timișoara. Vineri, 31 martie, de la ora 22.00, în Club No Name din Timișoara, „Zdob și Zdub” vor face un chef de zile mari. Sunt așteptați toți iubitorii de hardcore moldovenesc.
Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara vă așteaptă pe toți, cu drag, să participați la evenimentele din cadrul Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei”!

 

FZB2017 AFIS GENERAL

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente