Astăzi, 15 martie, la Chișinău a avut loc deschiderea oficială a Centrului de Excelență în domeniul TIC „Tekwill”, platforma educațională și hubul antreprenorial menit să amplifice rolul și potențialul industriei Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC) din Moldova.
Spaţiul dedicat Tekwill este pus la dispoziţie de Universitatea Tehnică a Moldovei și se întinde pe o suprafață totală de 3400 m2. aici vom avea la dispoziție 12 săli de ședințe și conferințe, 10 oficii, 150 de spații de co-working.
De menționat că acesta a fost creat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Tekwill își propune să dezvolte competitivitatea sectorului TIC prin inițiative educaționale racordate la cerințele industriei, susținerea antreprenoriatului IT și crearea produselor și serviciilor inovative.
Vedeți mai jos o galerie foto de la evenimentul de lansare: