Lotul național de atletism a participat în perioada 11-12 martie la Cupa Europei de aruncări, în Las Palmas de Gran Canaria (Spania). Sportivii moldoveni au evoluat la un nivel înalt alături de concurenți din alte 32 de ţări europene.
Andrian Mardare (originar din r. Hânceşti), pregătit de antrenorul Valeriu Lungu a cucerit din prima încercare medalia de aur (tineret U23) la aruncarea suliţei şi a stabilit un nou record național, cu rezultatul 82.34m la categoriile tineret şi seniori. Recordul precedent de 78,47m îi aparţine, de asemenea, lui Andrian şi a fost stabilit anul trecut la Campionatul naţional al României în Cluj Napoca.
Tânăra Alexandra Emilianov (17 ani) a intrat şi ea în concurs, la categoria tineret U23, reuşind să se plaseze a 3-a cu rezultatul de 54,66m.
Aceste reușite îi plasează pe cei doi atleţi în fruntea candidaţilor olimpici pentru Jocurile de la Tokyo din 2020.
Succese lăudabile au obţinut, de asemenea, la aruncarea ciocanului atleţii olimpici Zalina Petrivskaya – locul 4 şi fratele ei Serghei Marghiev – locul 5, la categoria seniori.