Ce prevede programul PSRM despre votul uninominal

dodon

În programul PSRM se menționează faptul că socialiștii optează pentru introducerea votului uninominal. În același timp, ieri președintele Igor Dodon a dat asigurări că inițiativa PD-ului privind votul uninominal nu va trece.

„Partidul Socialiştilor va iniţia modificarea legislaţiei electorale. Pledăm pentru ca 50% din deputaţi să fie aleşi în circumscripţii uninominale, şi pentru ca pragul de acces a partidelor în Parlament să fie redus până la 4%. În cadrul Parlamentului Republicii Moldova trebuie să fie stabilite cote permanente pentru reprezentanţii Transnistriei şi Găgăguziei”, potrivit programului PSRM cu care socialiștii au convins alegătorii să-i voteze.

O altă formațiune care astăzi este împotriva votului uninominal, dar în trecut a promovat-o cu insistență este și PLDM. În 2008, PLDM a inițiat un referendum republican pentru modificarea Constituţiei, inclusiv pentru a introduce sistem electoral mixt la parlamentare. Plebiscitul așa și nu a mai avut loc, pentru că formațiunea a renunțat invocând presiuni din partea guvernării comuniste de atunci. Aplicarea sistemului electoral mixt s-a regăsit în programul politic al partidului, adoptat la congresul formațiunii din decembrie 2011”. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente