Procurorii şi ofiţerii de investigaţii ai sectorului Botanica de comun cu angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău şi cu suportul BPDS „Fulger” a IGP au anihilat o grupare criminală, bine organizată şi specializată în comercializarea substanţelor narcotice de origine vegetală în proporţii deosebit de mari pe teritoriul Capitalei.
Astfel, procurorii şi poliţiştii au acumulat probe concludente ce ar demonstra ulterior vinovăţia membrilor grupării în instanţa de judecată, organizând operaţiunea specială de localizare şi reţinere a indivizilor. Membrii grupării criminale s-au dovedit a fi în număr de patru bărbaţi, cu vârstele curpinse între 22 şi 33 de ani, originari dintr-o localitate a raionului Ungheni.
Reţinerea suspecţilor a avut loc pe o stradă din Capitală, în timpul efectuării achiziţiilor de control sub monitorizarea strictă a procurorilor şi ofiţerilor de investigaţii, fiind încătuşaţi şi escortaţi la Inspectoratul de Poliţie Botanica pentru audieri. Totodată au fost demarate percheziţii autorizate la domiciliile acestora, de unde s-au ridicat cantităţi impunătoare de droguri vegetale, uscate şi fărămiţate în mai multe sacoşe, mijloace financiare precum şi telefoane mobile folosite în scopuri criminale. Conform primelor informaţii, grupul criminal intenţiona să realizeze toate cantităţile de droguri depistate de poliţişti. La faţa locului s-a asigurat sigilarea corespunzătoare a masei vegetale şi ulterior transportarea la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP.
Toți patru bărbaţi au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău şi sunt cercetaţi penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor în proporţii deosebit de mari. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.