Avocatul Valerian Mînzat va sta următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Procurorii spun că au solicitat o măsură de detenție mai blândă, deoarece Mînzat și-a recunoscut parțial vina și a cooperat cu anchetatorii, scrie publika.md.
Din cei 20.000 de euro, pe care i-a luat de la clienta sa, Mînzat a întors doar puțin peste 7.000. Potrivit procurorului, avocatul este dispus să returneze restul sumei și să colaboreze cu anchetatorii.
Mînzat, care de obicei discută jurnaliştii, a fost de această dată mai reticent și succint.
Avocatul a rămas însă fără cele trei automobile de lux, cu care s-a lăudat anterior pe rețelele de socializare. După ce au fost sechestrate de procuratură, companiile de leasing, în proprietatea cărora se află de fapt maşinile, le-au ridicat. Valerian Mânzat a fost arestat pentru escrocherii în proporții deosebit de mari.
Potrivit anchetei, acesta i-ar fi promis clientei sale că va urgenta transferul soțului său dintrun penitenciar din Federația Rusă în unul din Republica Moldova. Chiar dacă nu și-a respectat promisiunea, acesta a luat 20.000 de euro. O parte din bani avocatul i-a returnat clientei sale.
Amintim că în luna mai 2015, Valerian Mânzat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Dosarul în care a fost condamnat ține de înscenarea unui accident rutier, în urma căruia avocatul urma să încaseze peste trei sute de mii de lei de la o companie de asigurări.