(foto) Dorin Chirtoacă i-a oferit 80 de mărțișoare maestrului Eugen Doga

img-3

Primăria Chişinău l-a omagiat astăzi, 1 martie 2017, pe maestrul Eugen Doga, zi în care renumitul compozitor își sărbătorește jubileul de 80 de ani. Astfel, în dimineața zilei, în fața sediului Primăriei au răsunat melodii semnate de sărbătorit. Două colective artistice de elevi de la liceul „Toader Bubuiog” l-au întâmpinat pe jubiliar cu 80 de baloane alb și roșu „80 de mărțișoare pentru maestrul Doga” și au dansat pe melodia din filmul „Tandra și gingașa mea fiară”.

Maestrul s-a arătat impresionat de evenimentul organizat de municipalitate cu ajutorul copiilor.” Cel mai nobil vis al fiecărui din noi este să fim fericiți. Și eu vă doresc vouă, să fiți fericiți! Știu că veți fi fericiți. Pentru că zâmbetul și bunătatea voastră este asigurarea că veți fi fericiți. La mulți ani!”, a spus Eugen Doga.

Drept răspuns la urările maestrului, primarul general, Dorin Chirtoacă, a declarat că fericirea noastră, a tuturor, poate veni mai mult din muzica lui Eugen Doga, decât din orice altceva. Primarul de Chișinău i-a mulțumit maestrului pentru creația sa și i-a urat „La Mulți Ani!” Sărbătoritul a semnat în Cartea de Onoare a municipiului Chișinău și a făcut poze cu elevii și cu cetățenii care treceau prin preajmă.

E de menționat că reprezentanții Primăriei, în frunte cu primarul general, l-au felicitat pe Eugen Doga cu ocazia jubileului de 80 de ani, încă azi-noapte, la Aeroportul Internațional Chișinău, când maestrul se întorcea dintr-o deplasare.

img-2

img-5

img-6

img-4

img-1

img

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente