Comunitatea Femeilor Ucrainene din Moldova a marcat pe 25 februarie Ziua Internaționala a Limbii Materne și a prezentat, în premieră pentru Moldova, spotul video în limba ucraineană, „Vulpoi Mîkîta de pretutindeni” cu participarea lui Nicolai Arpintin (12 ani), reprezentantul diasporei ucrainene din Republica Moldova.
Serbarea Zilei Internaționale a Limbilor Materne în Moldova este organizată de CFUM anual din 2009. Anul acesta manifestația a avut ca scop promovarea limbii materne și culturii ucrainenilor etnici precum și dezvoltarea identității lor în contextul vieții cotidiene.
În cadrul acestui eveniment organizatorii și participanții au adus omagiu limbilor lor materne – ucraineană și română, recitând poeziile lui Ivan Franko și Grigore Vieru, și admirând frumusețea acestora. Prin poeziile prezentate, elevii au dat glas dragostei față de limba maternă, fie română sau ucraineană, precum și respectului față de semenii lor vorbitori de alte limbi.
De asemenea, participanții au vizionat spotul „Vulpoi Mîkîta de pretutindeni”, creat de Istitutul Internațional de Cultură și legături cu Diaspora (MIOK) din or. Lviv, Ucraina, cu susținerea GOODzyk Production. Acest video este compus din fragmente din creația lui Ivan Franko „Vulpoi Mikita”, recitate de către reprezentanții diasporei ucrainene din 33 de țări ale lumii, precum și de Jamala, câstigătoarea Eurovision 2016. Astfel, acest proiect a unit copiii din Australia, Austria, Argentina, Belgia, Belarus, Bulgaria, Brazilia, Canada, Grecia, Georgia, Germania, Danemarca, Estonia, Italia, Kazakhstan, Letonia, Marea Britanie, Moldova, România, Nigeria, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, SUA etc.
Nicolai Arpintin, elev în clasa a V-a, Liceul „Spiru Haret” din Chișinău, a povestit că a fost foarte bucuros când i s-a comunicat că el a fost ales pentru a reprezenta Moldova. În procesul pregătirii pentru acest proiect, Nicolai cu asistenta Bibliotecii, Lesia Ucrainca, a efectuat o mică cercetare despre viața și opera lui Ivan Franko, care a fost o personalitate extraordinară, un poet talentat, care a fost nominalizat la premiul Nobel în 1916, însă care s-a stins din viață înainte de a-l primi. Lui Nicolai Aprintin i-a plăcut și personajul Vulpoi Mikita, care a fost foarte descurcăreț și perseverent.
În cadrul evenimentului, Valentina Moraru, Președinta CFUM, a menționat: „Copiii s-au alăturat astăzi generației de mijloc și celor vârstnici în celebrarea Zilei Internaționale a Limbii Materne, demonstrând că în pofida diminuării numerice, ucrainenii continuă „lanțul de aur” și transmit firul valorilor culturale dinspre trecut spre viitor”.
CFUM este o organizație etno-culturală, care activează din 1993 și reunește femei de etnie ucraineană, precum și femei interesate de cultura ucraineană. Obiectivele principale ale CFUM sunt integrarea femeilor în viața politică, economică, socială și culturală; promovarea culturii ucrainene pentru dezvoltarea armonioasă a societății multietnice din Moldova, precum şi integrarea minorităților etnice în societate întru valorificarea potențialului acestora pentru dezvoltarea continuă a R. Moldova.