Sunt câteva țări pe această lume care au interzis populației lor consumul de băuturi alcoolice. Mai mult, în anumite cazuri, nici cetățenii străini nu au dreptul să dețină o cantitate prea mare de alcool, iar acesta poate fi cumpărat doar din centre special amenajate pentru aceștia. Preponderent, coerciția cu privire la alcool din următoarele 13 țări are la baza principii religioase, majoritatea aflându sub influența religie islamice, iar Coranul este de regula strict interpretat. Astfel, chiar și vizitatorii străini din aceste țări ar trebui să se pregătească mai degrabă pentru o vacanță „pe uscat”, ori riscă să fie amendați, închiși sau chiar biciuiți, scrie publicația britanică Express.co.uk, citată de wall-street.ro.
Desi alcoolul este legal in cele mai multe parti ale lumii, prohibitia persista si chiar sunt consecinte serioase daca esti prins in cate tari, in cele mai multe cazuri din motive religioase. De exemplu, in Afganistan, parlmentarii tarii au trecut o lege care prevede o serie de pedepse pentru cetatenii prinsi consumand alcoool, arata sursa citata.
Atat consumul cat si vanzarea de alcool in aceasta tara islamica poate avea drept consecinta amenda, inchisoare sau chiar 60 de lovituri de bici, in conformitate cu Legea Sharia. Cu toate acestea, aceste reguli se aplica numai cetatenilor nativi. Guvernul afgan ofera licente pentru diverse centre de desfacere de a distribui alcool turistilor si jurnalistilor din alte tari.
Si in Bangladesh alcoolul este in general interzis, din cauza aderentei la religia islamica. Cu toate acestea, populatia non-musulmana poate sa cumpere si sa consume alcool, cu anumite ocazii. De exemplu, crestinii pot sa bea si sa cumpere vin pentru Sfanta Impartasanie.
Vanzarea de alcool in Brunei este strict interzisa. Totusi, cei care nu sunt musulmani pot aduce cu ei pana la doua sticle de vin si spirtoase sau zece cutii de bere in Brunei, atat timp cat sunt declarate la autoritatile vamale la intrare in tara si consumate in privat.
Legile care reglementeaza consumul de alcool variaza de la o regiune la alta in India, fiind autonome – in unele zone varsta minima de la care se poate consuma alcool este de 18 ani, in altele 25. Alcoolul este interzis in Gujarat, Kerala, Manipur, Mizoram, Nagaland si pe teritoriul Lakshadweep.
Iran are o interdictie totala fata de alcool pentru cetatenii musulmani din intreaga tara, care constituie majoritatea populatiei. Cu toate acestea, in pofida faptului ca este ilegal, consumul de alcool in ramane larg raspandit.
De asemenea, si in Libia consumul de alcool este strict interzis pentru toata populatia, dar poti face rost oricand de licoare bahica de pe piata neagra, una chiar infloritoare. Totusi, pedepsele pentru consumil si vanzarea de alcool sunt foarte dure, scrie publicatia citata.
In Mauritania, situatia este ceva mai blanda. Cu toate ca in aceasta tara este interzis consumul de alcool, din cauza credintei islamice, bauturi alcoolice pot fi achizitionate in mod legal in mai multe baruri si hoteluri pentru turisti.
Alcoolul este ilegal si pentru musulmanii din Pakistan. Cu toate acestea, cei care nu sunt musulmani, pot cumpara si consuma alcool, numai daca obtin in prealabil o licenta speciala din partea guvernului.
Sharjah este singurul Stat din Emiratele Arabe Unite (EAU), unde este interzisa vanzarea de alcool. Transportul sau consumul de bauturi alcoolice este interzis, de asemenea, si se pedepseste conform legii Sharia. Cu toate acestea, consumul este permis strainilor in propria casa daca dispun de o licenta.
Arabia Saudita este o tara musulmana unde exista, de regula, o interpretare stricta a Coranului. De asemenea, orasul Mecca, constituie cel mai important loc sacru in cadrul islamului. Exista pedepse dure pentru cei prinsi ca au preparat ori au consumat alcool. Asadar, este ilegal sa-l produci, sa il importi sau sa il consumi.
Situatia nu este mai roza nici in Sudan. Cum Islamul este religia oficiala a tarii toate tipurile de alcool sunt interzise. Cine este prins avand in posesie bauturi alcoolice poate risca aplicarea stricta a pedepsei islamice. Si intentia de a importa se pedepseste.
Guvernul din Kuweit a interzis alcoolul in 1964, dupa o serie de accidente in care au fost implicate persoane aflate sub influenta acestuia. In timp ce alcoolul a ramas inca, din punct de vedere legal, interzis, muti rezidenti si expati il consuma in intimitatea propriei lor case.
Legislatia din Yemen interzice consumul de alcool in public si starea evidenta de ebrietate. Daca esti prins, cu siguranta ajungi mai degraba la inchisoare decat la dezintoxicare.