Tinerii pasionați de film care se află la București pot participa la cursul de scenaristică oferit de realizatorii #Selfie69

selfie-960×540
Foto:Silvia Busuioc

Cristina Iacob, regizorul succesului de public #Selfie69 – comedia româneasca în care a jucat și o actriță basarabeană, va organiza atelierul de scriere a unui scenariu cinematografic „De la idee… la scenariu”. Iată cum poți participa. 

Workshopul se adreseaza celor care de multe ori și-au spus: „Povestea mea ar fi un film grozav“, dar nu au știut de unde să înceapă, celor care vor sa învețe să își transforme ideea în scenariu de film, având la final oportunitatea de a susține un pitch în fata unor regizori și producători din industria cinematografica românească, scrie metropotam.ro.

Atelierul se va desfășura timp de șase luni (9 martie – 10 august) în mansarda Cărturești Verona (București), în fiecare joi, de la ora 19:00 la ora 21:00. Vor fi selectați 15 participanți, iar prețul participării este 1 200 RON. Pentru înscriere este necesar un CV și o scrisoare de intenție, trimise la adresa [email protected], până vineri, 3 martie.

Cursul-atelier își propune sa ofere participanților un bagaj teoretic prin care sa poată înțelege mai bine fenomenul cinematografic, oferindu-le asistența profesionistă la fiecare pas al transformării ideii lor originale într-un scenariu de fim complet. Acesta va fi susținut de Tudor Potra, scenarist, regizor și advertising creative director, la Paris și București. Absolvent al UNATC (Regie film) si Universite Paris III Sorbonne Nouvelle (Teorie film), el este laureat al Premiului Beaumarchais al Societății Autorilor din Franța. Tudor a colaborat cu Zazu Film ca scenarist al filmului #Selfie69 (cel mai mare succes de public din 2016, cu peste 150 000 spectatori).

Amintim că și actrița basarabeană, Silvia Busuioc, a jucat în cadrul filmului #Selfie69 într-un rol inedit. Povestea de viață și carieră a Silviei, dar și culmile pe care a reușit să urce deja, la Hollywood, le puteți afla într-un articol anterior pe #diez: Silvia Busuioc, actrița basarabeancă de la Hollywood: Cel mai greu a fost să ies din rolul unui băiat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente