(video) Tinere racolate prin intermediul rețelelor de socializare pentru prestarea serviciilor sexual în Istanbul

main_politia2

Forțele de ordine au deconspirat şi documentat activitatea infracțională a unui grup criminal, specializat în comiterea infracțiunilor legate de proxenetism internațional și anume prestarea serviciilor sexual-comerciale în orașul Istanbul, Turcia.

Astfel, forțele de ordine au stabilit că din grupare fac parte doi cetățeni turci de 24 și 25 de ani, unul dintre care şi-a făcut studiile în medicină, în Republica Moldova, un cetățean din Uzbekistan cu vârsta de 27 ani şi o moldoveancă cu vârsta de 21 ani.

Aceștia, prin intermediul rețelelor de socializare recrutau tinere cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, ulterior, li se perfectau pașapoartele, iar apoi erau transportate în orașul Istanbul, Turcia, în scopul practicării prostituției.

Ca urmare a unor descinderi, la Aeroportul Chișinău a fost reținut în flagrant unul dintre membrii grupării, în timp ce însoțea două tinere din Republica Moldova. Tinerele erau recrutate pentru prestarea serviciilor sexuale în Turcia.

În cadrul investigațiilor, poliția a identificat încă cinci tinere din Republica Moldova recrutate și exploatate sexual în Turcia de membrii acestei rețele.

La moment, cetățeanul din Uzbekistan este învinuit de proxenetism și se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare de până la 10 ani.

Poliția în colaborare cu organele de drept din Turcia, continuă investigațiile pentru a identifica alte tinere exploatate de această filieră, cât și reținerea celorlalți figuranți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente