Sectoarele Chișinăului unde sunt înregistrați cei mai mulți bolnavi de cancer

cancer-patient

Cancerul reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Bolile oncologice afectează persoanele de toate vârstele şi grupurile populaţionale, inclusiv femeile şi copii. În Republica Moldova, printre factorii de risc pentru cancer, cu o pondere înaltă, se numără fumatul, consumul excesiv de alcool, obezitatea de tip 2, alimentația nesănătoasă, activitate fizică limitată, expunerea excesivă la diferiți factori cancerigeni etc.

Centrul de Sănătate Publică de la Chișinău a publicat recent un studiu care relevă că în structura mortaltății generale, după cauze de deces în Capitală, unde cancerul ocupă locul al doilea. Conform datelor statistice, din cauza tumorilor maligne au decedat:

# a. 2011 – 1 106 de persoane (indicatorul 139,6);
# a. 2012 – 1 202 de persoane ( indicatorul 150,7);
# a. 2013 – 1 233 de persoane (indicatorul 153,6, 2014 – 1259 (156,0);
# a. 2015 au fost înregistrate 1 303 cazuri de deces (161,2).

Pentru acești ani, în medie, indicatorul mortalității la 100 mii populație constituie 149,5. Indicatorii mortalitalității prin tumori maligne la copii este în creștere și constituie în anul 2011 – 0,3 la 10 mii, iar în anul 2015 acest indicator a ajuns la 0,7 pentru 10 mii populaţie.

Dintre sectoarele orașului, în structura deceselor cauzate prin tumori maligne, prima poziţie este ocupată de sectorul Buiucani – 23,5%, sectorul Ciocana – 22,8%, sectorul Râșcani – 22,6% cazuri.

În structura mortalității din cauza tumori maligne, în localitățile urbane (orașele), pe primul loc se situează or. Vadul lui Vodă cu 22,0% cazuri, pe locul al doilea – or. Sângera, cu 17,9%, locul trei revenindu-i or. Durlești, cu 17,8%.

În localitățile rurale, în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată prin tumori maligne, prevalează s. Colonița – 26,1%, com. Bubuieci – 24,1% și com. Trușeni – 21,2%.

Situaţia privind morbiditatea prin cancer în municipiul Chișinău are o tendință de creştere și scădere:

# a. 2011 – 12 280 de persoane afectate de cancer,
# a. 2012 – 12 884 persoane,
# a. 2013 – 9 887 de persoane,
# a. 2014 – 11 099 persoane,
# a. 2015 – 11 408 de bolnavi.

Cu privire la cazurile înregistrate, dintre sectoarele orașului se evidențiază sectorul Botanica, în a. 2015 fiind atestate 2 664 de persoane afectate de tumori maligne, urmat de sectorul Râșcani, cu 1 917 persoane și pe locul al treilea se situează sectorul Buiucani, cu 1 841 persoane afectate prin tumori maligne.

În localitățile urbane, morbiditatea prin tumori maligne este la nivelul înalt și în creștere. Astfel, în or. Durlești, în anul 2011, au fost înregistrate 43 de persoane, iar în anul 2015 – 170 cazuri maladii oncologice. Pe locul al doilea se plasează orașul Sângera, cu 121 de persoane afectate de cancer, iar în anul 2011 – 73 de persoane, or. Vadul lui Vodă fiind pe locul al treilea, cu 97 de cazuri.

În comuna Trușeni, în anul 2011, au fost înregistrate 31 de persoane afectate prin tumori maligne, iar în anul 2015 – 128 de cazuri. Comuna Băcioi, de asemenea, înregistrează un număr sporit de cazuri de maladii oncologice, cifra crescând de la 37 de cazuri, în a. 2011, la 126 – în a. 2015.

Este o tendința spre creșterea numărului de persoane depistate și luate la evidență cu noi cazuri de maladii oncologice. Dacă în anul 2011, în municipiul Chișinău, s-au înregistrat 1 829 de cazuri noi, atunci în a. 2015 numărul a crescut până la 2 319 de persoane diagnosticate primar cu cancer.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente