Pe #diez avem un proiecțel împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
„În 1838 la Chișinău, pentru toți oamenii importanți, și-a deschis ușile Clubul Englezesc. Acest club era găzduit de o frumoasă clădire de pe actualul bulevard Ștefan cel Mare, numărul 103, adresa actualului cinematograf Patria” scrie Anastasia Taburceanu.
Clubul Nobilimii Basarabene
Evident că apartenența la un astfel de club (mai ales că era unicul în Basarabia) era foarte selectivă, doar nobili cu reputație și marii demnitari făceau parte din club. Un soi de face control al timpurilor de atunci.
Într-un număr a revistei Din trecutul nostru (din noiembrie 1939) Gheorghe Bezviconi publica lista membrilor clubului englezesc pentru anul 1870: „Prințul Mihai Cantacuzino – mareșalul nobilimii (fain titlu, apropo), Nicolae Krupenski – fostul mareșal al nobilimii, Pavel Leonard, Teodor Krupenski, Aristiade Sinescu, Iaon Ziliti, Garvril Katakazi, N.A. Donici, C. P. Gulac-Artîmovski, A.M. Rally.„ Și încă vreo 20 de nume care din păcate nu ne spun prea multe. Noi nu mai avem familii nobile și nici urmași care să își găsească numele străbunilor pe lista membrilor primului club din Chișinău.
În 1886 clădirea clubului a fost distrusă în urma unui incendiu. Atunci Clubul Englezesc și-a mutat sediul pe strada Iașului (actuala N. Iorga), iar în 1877, din motive neștiute de noi, și-a încetat activitatea.
În 1888 pe locul Clubului Englezesc, arhitectul Heinrich von Lonsky ridică o nouă clădire în stil clasic cu elemente de baroc, foișor la intrare și sculpturi-cariatide. Clădirea urma să găzduiască Clubul Nobilimii Basarabene, o structură paralelă Clubului Englezesc mai democratică și cu membri diverși.
În această clădire a avut loc una dintre ședințele de constituire a Sfatului Țării. Aceeași pereți au găzduit recepția cu ocazia semnării Actului Unirii Basarabiei cu România, la care a participat prim-ministrul României Alexandru Marghiloman și președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț. Clubul Nobilimii a fost vizitat de către Regele Ferdinant I și regina Maria, în 1925. De către Mihail Sadoveanu, George Enescu, George Topârceanu, Dimitrei Iov și Lidia Lipkovski (Chișinăul nostru necunoscut, Iurie Colescnic).
La începutul anilor ’20 în incinta clădirii Clubului a fost deschis Teatrul Național din Basarabia (primul teatru național). Iar în perioada interbelică în pavilionul clădiri a fost deschis Teatrul Vesel. În Clubul Nobilimii marii proprietari periodic organizau baluri. Tradiție păstrată până în 1940.
Ofițerii își scoteau vestele grele de lână, lustruiau nasturii aurii, își scrobeau gulerele cămășilor, așa că nu mai puteau îndoi gâturile și frecau papucii până își vedeau chipurile în ei. Tinerii de proprietari își puneau haine negre de rigoare cu flori la butonieră. Era mare forfotă și agitație. Văduvele cucoane patronau balul, ele ajungeau primele la Clubul Nobilimii să verifice dacă e aranjată cumsecade sala și bufetul. Vor sta toată noaptea la bufet de unde vor vedea perfect cine intră la bal, ca să reușească să-i bârfească pe toți. Pe măsuțele de la intrare erau aranjate coșuri cu buchețele mici de flori, în câteva ore acestea vor fi cumpărate de tinerii cavaleri și vor fi oferite la plecare celor mai talentate și frumoase dansatoare de la bal.
Ce mai mare forfoteală, însă, se petrecea în casele tinerelor fete, pe care azi părinții sau cineva din rude le vor însoți pentru prima dată la bal. Fetele mai bogate de dimineață se puneau pe gătit pentru că umbla meșterul pe la casele lor să le facă buclele. Cele mai puțin bogate mergeau la coafor, în vremea aceea în Chișinău deja existau câteva saloane în care se făceau femeile și mai frumoase. Altele își chemau în ajutor verișoare sau vecine modite care erau bune la toată treaba asta cu chititul.
Fetele își puneau ciorapi de nailon și rochii de tafta și mătase strânse în talie. Își potriveau coliere și cercei din cutia de bijuterii a mamei, se stropeau cu apă de iasomie sau roze, își împătureau batistuța de mătase în poșetă și ieșeau din casă cu inimile de trei ori mai mari care se zbăteau de zece ori mai repede.
Elena se lipise de cotul unchiului Filip de parcă ar fi fost cimentată acolo. Urma cel mai critic moment al serii, intrarea în sală. Ajunși în fața draperiilor grele de catifea maro de la intrare, Elena se făcuse atât de mică, că tot ce se mai vedea din ea erau obrajii arzând și pieptul care sărea din rochie la fiecare bătaie din inimă. Cel puțin așa se vedea Elena. Primii pași în sala mică și tensiunea a fost potolită de prietenele ei care săreau vesele în rochiile lor de dantelă și care au reușit într-un final să o dezbată de brațul unchiului Filip. Au țopăit toată seara, cavalerii se roteau în jurul fetelor îmbujorate și nu își dădeau rând la dans. În acea seară Elena a avut învoială de la unchiul său să meargă la bufet să ia șampanie, iar la plecare unul din cei mai insistenți cavaleri i-a dat un buchețel mic de narciși. În drum spre casă Elena mai mult zbura decât pășea, ce noapte magică! Elena nu va dormi până dimineață de emoții și va tot povesti istoria primului ei bal în cele mai mici detalii încă multe luni după aceea.
În 1941 această minunată clădire a fost distrusă parțial de Armata Roșie care se retrăgea. Abia în 1952 clădirea a fost reconstruită de către arhitecţi V. Voţehovski şi M. Berber, pentru a deveni gloriosul cinematograf cu nume patriotico-socialist – Patria. La începutul anilor ’80 în cinematograful Patria au avut loc lucrări de reconstrucții și reparații capitale. La prima proiecție după redeschiderea cinematografului a fost invitat Ivan Raileanu, șef al Departamentului de industrie și construcții a Comitetului Central al PCM. Acesta și-a ales un loc comod, luminile s-au închis, filmul a pornit și în următorul moment o bucată de tavan a căzut peste dl Raileanu, omorându-l pe loc. Arhitecții nu erau de vină, de vină a fost stratul prea gros de tencuială. Aici, în pofida tragediei familiei șefului de departament, involuntar, îmi vine în cap vestita lozincă „дадим две пятилетки за одну”. La acest cinematograf prin clasa a III-a a văzut primul film pe ecran mare, evident nu țin minte ce film am văzut, era alb-negru. La acest cinematograf uneori arată filme bune.
Patria mea rămâne totuși Clubul Nobilimii. Chiar dacă mai degrabă nu aș fi trecut face control-ul acelor timpuri și probabil nu avea să ajung pe lista lui de membri.
Text și foto de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
